Un tronson din sectorul Ciocana va fi deblocat: Pentru fluidizarea traficului

Până la finele lunii februarie, pentru fluidizarea traficului din sectorul Ciocana, va fi deblocat tronsonul: str. Uzinelor – str. Otovasca al străzii Podul Înalt, din preajma depozitului avariat, situat pe str. Uzinelor, 9.

”În urma mai multor sesizări parvenite din partea cetăţenilor, care sunt nemulţumiţi de faptul că a fost închisă o porţiune din strada Podul Înalt din sectorul Ciocana al capitalei, unde în anul 2016 un bloc cu 5 etaje a fost distrus după un incendiu puternic, am dispus iniţierea lucrărilor pentru rezolvarea acestei probleme”, a transmite Ion Ceban, primarul general al Chișinăului.

Agentului economic i s-a întocmit proces verbal în luna ianuarie, după care a fost obligat să efectueze lucrările de demontare a părții avariate a clădirii.

La început, specialiștii au mers la fața locului și au analizat situația, după care au început lucrările.

În prezent continuă lucrările de demolare a nivelelor patru și cinci ale blocului, demontarea grinzilor, acoperișului și a zidăriilor de la cele două etaje.

Cheltuielile sunt suportate de agentul economic.

Potrivit edilului, fiecare agent economic, locuitor al capitalei, trebuie să fie responsabil de bunurile pe care le deține.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share