Actual

Unde au fost transferați angajații Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a participat astăzi, 28 septembrie, la o ședință de lucru  cu directorii: Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Palatului Național „Nicolae Sulac”  și a Palatului Republicii. Subiectul abordat în cadrul discuțiilor a vizat asigurarea condițiilor de activitate a angajaților Filarmonicii Naționale, după incendiul devastator, care a distrus edificiul instituției.

Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a anunțat că colectivele artistice sunt transferate cu succes în spațiile temporare de la Palatul Național „Nicolae Sulac” și Palatul Republicii. „Orchestra simfonică și-a reluat de astăzi repetițiile, iar pe parcursul zilei de mâine, urmează să fie finalizat și transferul Ansamblului de Muzică Populară „Folclor” și a Capelei Corale Academice  „Doina”. Ansamblul „Concertino” își va desfășura activitatea în clădirea Direcției Cultură a mun. Chișinău.”, a menționat managerul Filarmonicii.

Administrația Filarmonicii la fel urmează în cel mai scurt timp să se instaleze în spațiile Palatului Național din str.Pușkin nr.24.

Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a subliniat că instituția este deschisă să ajute la restabilirea colecției de documente a Bibliotecii Filarmonicii. „BNRM  a adunat în timp o colecție bogată de note, partituri, dar și alte tipuri de publicații muzicale și deține tehnologiile, care ar permite scanarea și xeroxarea documentelor necesare pentru a reconstitui atât cât se poate Biblioteca Filarmonicii Naționale, care a suferit din cauza incendiului”, a mai precizat directorul BNRM.

Ministrul Igor Șarov i-a îndemnat pe cei prezenți să întocmească în cel mai scurt timp lista necesarului de finanțare pentru perioada imediat următoare. „Ajutați-ne să vă ajutăm. Veniți cu sugestii concrete, astfel încât noi să putem identifica soluții la problemele dvs.”, a subliniat oficialul.

Menționăm că colectivul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” va organiza pe data de 1 octombrie, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, „Gala Excelenței Muzicale – 2020″.

loading...

Comments are closed.