Unele instituții de învățământ au început procesul de studii la distanță

În urma suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ cu scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19, instituțiile de învățământ general, renovate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), finanțat de Banca Mondială, organizează procesul de studii la distanță.

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării încurajează managerii instituțiilor de învățământ de a organiza procesul de studii la distanță. Astfel, elevii rămân conectați la studii și, totodată, este monitorizată zilnic starea de sănătate a fiecărui elev”, a menționat secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu.

„Trecem printr-o perioadă dificilă. Procesul de studii a fost suspendat în instituție. Noi, însă, continuăm să menținem legătura cu elevii, deținem controlul asupra situației și datorită dotării tehnice de care dispune școala, am reușit să organizăm procesul de studii la distanță. Cadrelor didactice li s-au alocat laptopuri, fiecare învățător lucrează de acasă, menținând conexiunea cu elevii”, a afirmat Lilia Iachimciuc, directoarea Liceului Teoretic „Silvian Lucaci” din orașul Costești, raionul Rîșcani.

„Timp de două zile facem studii online cu elevii din clasele primare. Desigur că suntem ajutați de părinți. Am stabilit un orar de activitate. La o anumită oră le dau elevilor însărcinări, le aloc timp pentru îndeplinire apoi ei îmi trimit temele făcute și eu le verific. Tot în regim online ofer și explicațiile legate de lecții, cum ar fi analiza noului vocabular sau a exercițiilor la matematică. În procesul de renovare școala noastră a fost dotată cu echipament necesar, laptopuri, tablă interactivă. Acum fiind acasă folosesc laptopul din dotare”, a menționat Violeta Jigaran, învățătoare de clasele primare, Liceul Teoretic „Silvian Lucaci” din orașul Costești.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a format un grup de lucru responsabil de elaborarea „Metodologiei privind asigurarea continuității procesului educațional la distanță în perioada de carantină”.

Citește și: Au fost publicate testele pentru exersare și baremele de corectare pentru examenele naționale de absolvire

Total
0
Shares
 
Total
0
Share