Unioniștii sunt invitați la Cimitirul Eroilor: ”Să închinăm o floare pentru eroii căzuți pe câmpul de luptă”

Astăzi, România sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Cu această ocazie, unioniștii din Moldova sunt chemați la Cimitirul Eroilor din Chișinău pentru a ”închina o floare pentru eroii căzuți pe câmpul de luptă”.

Invitația a fost lansată de către Vlad Bilețchi, președintele ODIP, cunoscut pentru acțiunile sale unioniste.

”Patrioți! Veniți la Cimitirul Eroilor de pe bd. Decebal, 17, ora 15:00. De ziua Armatei Române, să închinăm o floare pentru eroii căzuți pe câmpul de luptă”, a scris Bilețchi pe pagina sa de pe Facebook.

Complexul memorial Cimitirul Eroilor, cunoscut în diferite epoci ca Cimitirul Eroilor, Cimitirul de Onoare sau Cimitirul militar românesc, este un monument istoric amplasat pe bd. Decebal 17 în Chișinău. Aici au fost înmormântați soldați de diferite etnii participanți ai celor două războaie mondiale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share