Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean a anunțat semnarea unui pachet financiar de ajutor din partea Uniunii Europene, pentru depășirea crizei energetice, informează telegraph.md
Pachetul include ajutoare pentru măsurile de urgență, compensații pentru populație și afaceri și investiții în independența energetică.
”Am semnat astăzi un pachet financiar de ajutor pentru țara noastră. Scopul final este să avem furnizare stabilă de gaz și energie electrică, dar și stabilitate și previzibilitate a prețurilor, ca să nu fim sub șocul constant al tarifelor”, a declarat Dorin Recean.
Până acum 30 milioane de euro au fost deja alocate pentru a răspunde crizei energetice, inclusiv 10 milioane pentru malul drept al Nistrului. Acesta este considerat un ajutor umanitar.
Pe termen mediu, un pachet de 250 milioane de euro va fi destinat pentru mai multe domenii, cum ar fi:
Compensații pentru populație: Până în decembrie 2025, fiecare familie va achita primii 110 kWh din factură la tarifele anterioare creșterii prețurilor la energie. Pentru aceasta vor fi acordați din suma ajutorului financiar – 151 milioane de euro.
Compensații pentru afaceri: 15 milioane de euro suplimentare vor sprijini sectorul agroalimentar cu 50% din costurile suplimentare la energie.
Ajutor pentru instituțiile de importanță socială: 20 milioane de euro vor acoperi creșterea facturilor la energia electrică pentru școli, spitale și alte instituții sociale.
Proiecte de eficiență energetică: 50 milioane de euro vor sprijini finanțarea proiectelor prin Satul European, ODA și eco-voucher.
Investiții în independența energetică: Un plan de acțiuni pe doi ani va include eficientizarea energetică a clădirilor, creșterea energiilor regenerabile și finalizarea interconectărilor energetice. Până în 2030, Guvernul țintește ca 30% din producția de energie să fie verde.
Totodată, Uniunea Europeană a alocat 60 milioane de euro pentru a acoperi necesitățile energetice ale regiunii transnistrene până în aprilie 2025, adică 70% din consumul social anterior crizei. Cu toate acestea, acest ajutor va fi condiționat de acțiuni concrete din partea regiunii transnistrene, inclusiv respectarea drepturilor omului, actualizarea graduală a tarifelor la energie și plata prețurilor de piață de către companiile mari care exportă produse.
”Kremlinul a creat o problemă umanitară, acum partenerii europeni vin să o rezolve. Pachetul oferit de UE ne va permite să continuăm acordarea compensațiilor, să evităm o criză umanitară și să investim în securitatea energetică a Republicii Moldova”, a spus Recean.