Universitatea Agrară din Moldova are un nou rector

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a semnat astăzi ordinul cu privire la confirmarea Veronicăi Prisăcaru în funcția de rector al Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM), pentru un mandat de cinci ani.

„Sunt onorat că fac parte din absolvenţi și cu emoții deosebite revin de fiecare dată la Alma Mater, accentuând necesitatea pregătirii specialiștilor în domeniile de formare profesională pe care le asigură instituția. Rezultatele votării au exprimat dorința majorității membrilor comunității academice și necesitatea unui suflu noi în dezvoltarea și promovarea Universității Agrare de Stat din Moldova”, a declarat Viorel Gherciu la ceremonia de prezentare a noului rector.

La rândul său, Veronica Prisăcari a mulțumit pentru încrederea acordată de comunitatea academică și susținerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a declarat că își asumă responsabilitatea de a contribui la creșterea performanței educaționale și științifice a universității „împreună cu comunitatea academică și cu suportul nemijlocit al ministerului de resort, ofertând țârii specialiști de înaltă calitate, inovații în domeniile aferente și integrând Universitatea Agrară de Stat din Moldova pe plan internațional”.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share