Universitatea Cambridge a înființat un lectorat de limba română, cu sprijinul Guvernului României

Un Lectorat de limba română a fost înființat la prestigioasa Universitate Cambridge, în cadrul Facultății de Limbi Moderne și Medievale și de Lingvistică, informează g4media.ro. Proiectul este finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române (ILR), și promovat de Ambasada României la Londra.

Noul lectorat va organiza cursuri de limba română, la nivel începător și intermediar, precum și evenimente culturale dedicate promovării limbii și culturii române în mediul universitar britanic.

Lectoratul de la Cambridge este finanțat integral de statul român, prin ILR, condus de prof. Daiana Theodora Cuibus. Universitatea din Cambridge devine astfel a doua instituție din Regatul Unit care găzduiește un lectorat de limba română susținut de ILR, după Universitatea din Oxford, unde proiectul a fost inaugurat în 2012.

Activitatea lectoratului va fi coordonată de dr. Ștefania Costea, absolventă a programelor de master și doctorat la Cambridge, sub îndrumarea profesorului Adam Ledgeway. „Lectoratul își propune să ofere studenților și cadrelor didactice de la Cambridge posibilitatea de a descoperi limba română și bogăția culturii, artei, literaturii și cinematografiei românești”, a declarat dr. Costea.

Oferta academică include cursuri săptămânale, seminare tematice despre limba și cultura română, precum și proiecții de filme în cadrul „Romanian Movie Night”, menite să ofere o perspectivă autentică asupra societății românești.

Cursurile sunt deschise tuturor membrilor Universității Cambridge și se bazează pe un format accesibil și interactiv, potrivit Ambasadei României la Londra.

Total
0
Shares
Total
0
Share