Alte știri

VIDEO // Versiunea sovietică a filmului „Stăpânul Inelelor”, redescoperită după 30 de ani

Pinterest LinkedIn Tumblr

O adaptare a televiziunii sovietice a „Stăpânului Inelelor”, despre care se credea că s-a pierdut, a fost redescoperită și postată pe YouTube săptămâna trecută, încântându-i pe fanii lui JRR Tolkien.

Filmul pentru televiziune realizat în 1991 –  Khraniteli, bazat pe cartea „Frăția Inelului” scrisă de Tolkien, este singura adaptare a trilogiei sale Lord of the Rings făcută în Uniunea Sovietică, potrivit The Guardian.

Difuzat cu 10 ani înainte de lansarea primului episod al trilogiei lui Peter Jackson, filmul cu buget redus pare rupt din altă epocă: costumele și decorurile sunt rudimentare, „efectele speciale” sunt comice, iar multe dintre scene arată mai mult ca o producție de teatru decât un lung metraj.

Coloana sonoră, compusă de Andrei Romanov, conferă o ambianță distinct sovietică producției, care ar fi fost difuzată o singură dată la televizor înainte de a dispărea în arhivele televiziunii Leningrad.

Puțini știau despre existența sa până când postul 5TV a postat ca din senin filmul pe YouTube, săptămâna trecută, adunând 400.000 de vizualizări în câteva zile.

„Fanii au căutat în arhive, dar nu au reușit să găsească acest film zeci de ani”, a scris World of Fantasy, o publicație în limba rusă.

„Ar trebui să-i ridicăm o statuie persoanei care a găsit și digitalizat acest film”, a scris un utilizator de pe platforma video.

Versiunea sovietică include câteva intrigi rămase în afara blockbusterului de 93 de milioane de dolari al lui Jackson.

Prima traducere sovietică a Frăției inelului a fost făcută în 1966, la mai mult de un deceniu după publicarea cărții lui Tolkien. Iar prima traducere publicată a apărut în Uniunea Sovietică în 1982, în timp ce celelalte două părți au apărut mult mai târziu.

loading...

Comments are closed.