Va fi acuzat și Igor Grosu de „avansuri sexuale”?

Tatiana Vozian, fosta angajată a Curţii de Conturi, care a devenit cunoscută pentru că l-a acuzat de „avansuri sexuale” pe Preşedintele actual al Curții de Conturi, Marian Lupu, a fost dată afară şi de la Parlament, unde a activat doar câteva luni în calitate de consultant al fracţiunii parlamentare a #năPASta. Ştiind caracterul ei, despre care nu o dată am scris: îşi hărţuia permanent colegele, cu care are o mulţime de dosare în judecată, făcea mereu scandaluri, îi acuza pe toţi în stânga şi în dreapta, inclusiv pe poliţiştii care nu făceau aşa cum îşi dorea ea etc; nu e de mirare că s-a ajuns la demiterea ei de la Parlament. Dar, această demitere a fost precedată de lucruri foarte interesante de tot. Dar mai întâi să vă arăt dosarele ei de judecată:

Așadar, sursele îmi spun că, cu câteva zile înainte de a fi demisă, Tatiana Vozian a fost implicată în alt scandal, pe care cei de la Parlament şi de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, nu se ştie de ce, nu l-au făcut public. Vă amintiţi de recenta şedinţă a Curţii de Conturi în care s-au constatat o groază de încălcări şi abuzuri grave în activitatea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă? Încălcările ţineau de la introducerea în ţară a automobilelor de lux, fără a fi plătite taxe vamale, pentru că chipurile erau predestinate persoanelor cu dizabilităţi, şi terminând cu angajarea copiilor unor înalţi demnitari de stat în proiecte finanţate de donatori cu renume, cu salarii grase, chiar dacă nu întruneau condiţiile prevăzute de lege. Atunci când Curtea de Conturi a prezentat raportul preliminar Consiliului menţionat, conducerea acestuia, deşi, conform legii, nu avea voie să-l arate nimănui, ghiciţi cui i l-au prezentat? Corect! Lui Vozian! Şi Vozian s-a apucat să „crâşuiască” corupţia de la acest Consiliu, scriind, în locul conducerii respectivei instituţii un dezacord, pe care, formal, l-a prezentat Stela Pînzaru, directoarea interimară a Consiliului. Numai că şi Vozian, şi cei de la Consiliu, nu au avut măcar capacitatea să şteargă urmele acestei grave ilegalităţi. Ei pur şi simplu nu ştiau că, atunci când se transmite un document, rămân accesibile datele la ce calculator a fost făcut şi inclusiv se vede circuitul său între diferite persoane.

Din câte ştiu, datele privind gravul abuz comis de Vozian, inclusiv probele, au fost prezentate şi lui Igor Grosu, Preşedintele Parlamentului, şi lui Alexei Buzu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Deocamdată, ei tac. Să vedem dacă o vor acoperi pe Vozian şi acum, când nu mai este în funcţie la Parlament.

Dar acest ultim scandal cu implicarea lui Vozian a fost doar o picătură în paharul răbdării #năPASta. Sursele spun că, la fel cum şi-a hărţuit mai multe colege de la Curtea de Conturi, Vozian „şi-a scos în capăt” şi „crâşele” de la Parlament. Mai concret, cele trei-patru deputate care au susţinut-o constant în ultimii ani, acum au înţeles cine e această Vozian în realitate. Cu una dintre ele s-a și „tras de păr”. Vozian a reușit performanța să îl scoată în capăt chiar și pe Radu Marian, cel care până nu demult practic o venera. Ce să-i faci? Два сапога пара. Acesta din urmă a și publicat ieri pe Telegram că se caută consilieri pentru fracțiunea #năPASta:

Nu este exclus (şi eu încă verific această informaţie neoficială) că la baza rupturii dintre Vozian şi „crâşele” sale a stat nedorinţa lor de a o susţine la concursul care are loc acum pentru funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi. Că nu în zădar „femeia lider”, care de fapt e „femeia scandal”, a pornit tot tămbălăul împotriva lui Marian Lupu anul trecut. Acum, fără garanţii din partea „crâşelor”, nici nu a avut sens să mai aplice.

Pentru mine lucrurile sunt, mai mult sau mai puţin, clare. Nu am răspuns încă la o singură întrebare: Ştiind felul de a fi a lui Vozian, acum, după ce a fost demisă şi de la Parlament, îl va acuza şi pe Igor Grosu de „avansuri sexuale”?

Eugeniu Luchianiuc, blogger

Total
0
Shares
Total
0
Share