Va fi mai puțină miere: 30-50% din albini au murit, din cauza secetei

În anul curent, în Republica Moldova va fi recoltată o cantitate mai mică de miere de albini, deoarece în primăvara anului curent au murit 30-50 la sută din albinele apicultorilor, din cauza secetei, care a avut loc în vara anului 2020 și din cauză că familiile de albini au iernat foarte greu, susține președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), Ion Maxim, transmite IPN.

Potrivit lu Ion Maxim, apicultorii afectați de seceta din vara 2020 n-au fost incluși la subvenționare directă, deoarece Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) nu a elaborat și aprobat sistemul unitar de identificare a stupinelor și stupilor conform politicilor Uniunii Europene în domeniu.

Un alt obstacol important în dezvoltarea sectorului apicol este lipsa finanțării de stat a Planului de acțiuni pentru anii 2021-2022 privind implementarea Programului național de dezvoltare a apiculturii pentru anii 2021-2025, chiar dacă acesta a fost aprobat de către Guvern, a subliniat președintele ANARM.

Solicitat de IPN, Valentin Roșca, șeful direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine animală din cadrul MADRM a opinat că „sunt aberații” afirmațiile potrivit cărora nu există finanțare pentru Planul de acțiuni pentru anii 2021-2022 privind realizarea Programului național de dezvoltare a apiculturii. „Să examineze mai detaliat programul și planul și o să ajungă la concluzia că e un pic situația altfel. Marea majoritate a acțiunilor sunt prevăzute în regulamentele de subvenționare. Respectiv, ele sunt implementate prin intermediul subvenționării. Nimeni nu o să le aloce lor (apicultorilor – n.red.) o sumă separată”, a spus Roșca.

Întrebat de ce apicultorii afectați de seceta din vara 2020 n-au fost incluși pentru subvenționare directă, responsabilul de la MADRM a precizat că „plățile directe nu sunt niște despăgubiri, ci niște stimulente pentru un anumit sector. Apicultorii însă percep plățile directe ca pe niște despăgubiri. Asigurarea este una dintre cerințe pentru a beneficia de subvenții. Subvențiile se dau în Republica Moldova pentru dezvoltare. Una dintre condiții pentru a putea accesa subvenții este și asigurarea bunurilor achiziționate, care sunt ulterior subvenționate de către stat. Este mecanismul de asigurare, statul nu trebuie să vină cu compensări diverse, ci trebuie să stimuleze asigurarea bunurilor sau a recoltelor, roadelor, în cazul apicultorilor. Respectiv, apicultorii trebuie să-și asigure recoltele, iar statul vine cu compensarea a 70% din valoarea primelor de asigurare”, a explicat Valentin Roșca.

Contactată de IPN de mai multe ori, Tatiana Nistorică, secretar de stat la MADRM a răspuns prin mesaj că este ocupată și nu poate vorbi la telefon.

La 16 aprilie curent, reprezentanții asociațiilor din sectorul agroalimentar, inclusiv ANARM, au discutat, în format online, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre problemele cauzate de pandemie și seceta din anul 2020. Șefa statului a subliniat că va susține agricultorii în vederea dezvoltării durabile a sectorului, în special prin aprofundarea discuțiilor cu partenerii de dezvoltare, pentru a atrage investiții de calitate în agricultură și a dat asigurări că astfel de dialoguri vor avea continuitate.

Potrivit datelor ANSA, în prezent în Republica Moldova sunt înregistrați circa 8 mii de apicultori.

Total
0
Shares
Total
0
Share