Alte știri

Vaccinul AstraZeneca a demonstrat o eficacitate de 79% împotriva infectării și de 100% împotriva formelor severe

Pinterest LinkedIn Tumblr

Studiul de fază 3 din SUA a vaccinului AstraZeneca a atins obiectivul principal de eficacitate în prevenirea COVID-19. Vaccinul a demonstrat o eficacitate de 79% împotriva infectării simptomatice cu COVID-19 și o eficacitate de 100% împotriva formelor severe de COVID-19 și spitalizare.

Studiul de fază 3 din SUA s-a desfășurat pe un grup de 32.449 voluntari și a avut o randomizare de 2:1 a vaccinului comparativ placebo.

Vaccinul a demonstrat o eficacitate similară în toate grupurile de vârstă, iar la participanții cu vârsta de peste 65 de ani, vaccinul a înregistrat o eficacitate de 80%.

Vaccinul a fost bine tolerat, iar comitetul independent de monitorizare a datelor de siguranță nu a identificat probleme de siguranță legate de vaccin. De asemenea, a fost condusă o analiză specifică pentru evenimente trombotice și tromboza sinusurilor și a venelor cerebrale cu asistența unui neurolog independent. Comitetul de monitorizare a datelor de siguranță nu a identificat un risc crescut de tromboză sau evenimente caracterizate de tromboză la cei 21.583 de participanți ai studiului, care au primit cel puțin o doză de vaccin.

În cadrul acestui studiu de faza 3 au fost administrate 2 doze de vaccin la un interval de 4 săptămâni. Studiile anterioare au arătat că un interval de administrare prelungit, de până la 12 săptămâni, demonstrează o eficacitate mai ridicată, acest lucru fiind susținut și de datele de imunogenitate.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost administrate 21846 doze de vaccin AstraZeneca și au fost înregistrate 326 reacții adverse ușoare. Intervalul de administrare a vaccinului AstraZeneca în Republica Moldova este de 8 săptămâni, în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și a Comitetului Național de Experți în Imunizare.

loading...

Comments are closed.