Vasile Obadă, ofițer în cadrul IGM, a preîntâmpina un posibil accident cu implicarea unei familii de cetățeni străini

Vasile Obadă, ofițer de investigație, comisarul Oficiului de înregistrare nr. 5 al IGM

Ofițerul de investigație, comisarul Vasile Obadă de la Oficiul de Înregistrare nr. 5 al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), a fost omul potrivit la locul potrivit pentru a preîntâmpina un posibil accident cu implicarea unei familii de cetățeni străini, care a traversat hotarul Republicii Moldova prin punctul de trecere de la Palanca.

Ieri, pe 19 octombrie, în jurul orei 19:30, Vasile Obadă, implicat în gestionarea fluxului migrațional în raionul Ștefan Vodă, a observat un autoturism care se deplasa haotic în direcția satului Tudora, creând ambuteiaje în ambele sensuri de circulație. Deplasându-se la fața locului, a identificat în autoturismul staționat două persoane, un soț și o soție, cetățeni ai Ucrainei, care traversaseră recent hotarul Republicii Moldova prin punctul de trecere a frontierei de la Palanca.

Bărbatul în vârstă de 81 de ani, originar din orașul Herson, Ucraina, s-a simțit rău în timp ce se afla la volan, ceea ce a determinat oprirea autoturismului. Ofițerul IGM a solicitat imediat o ambulanță și l-a ajutat pe șofer să parcheze autoturismul pe teritoriul Centrului provizoriu de gestionare a situațiilor de criză instituit în localitatea „Palanca”. Șoferul a fost predat unui echipaj medical pentru evaluare și asistență medicală specializată. După ameliorarea stării de sănătate a cetățenilor străini, aceștia au fost cazați la Centrul aflat sub gestionarea Inspectoratului General pentru Migrație.

În prezent, cetățenii străini se află în afara oricărui pericol.

”Mulțumim colegului de la IGM pentru promptitudine și profesionalism!”, este mesajul IGM.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share