Veniturile din privatizarea proprietății publice în 2021, în scădere de 2,5 ori față de cele din 2020 și de circa 5 ori mai mici decât suma planificată

Veniturile din deetatizarea proprietății publice a Republicii Moldova au constituit 146,9 milioane lei la sfârșitul anului 2021.

Potrivit Infotag, aceasta este o sumă de 2,5 ori mai mică decât în anul anterior și de aproape cinci ori mai redusă decât era planificat (700 de milioane de lei). Aceste date au fost publicate în “Monitorul Oficial” de către Agenția proprietății publice (APP).

Potrivit publicației, 134 de milioane s-au încasat din privatizarea obiectivelor supuse privatizării (ansambluri unice imobiliare, imobile, ansambluri imobiliare); 4,2 milioane lei – din vânzarea terenurilor adiacente proprietății private; 8,6 milioane – din despăgubiri pentru concesiunea de bunuri și terenuri (inclusiv aeroportul Chișinău și întreprinderea de stat “Gări și stații de autobuz”).

APP a desfășurat anul trecut doar două runde de licitații pe piața reglementată, expunând la vânzare 36 de proprietăți publice. Prin Bursa de valori a fost vândut un singur pachet de acțiuni ale statului – în Aqua-Prut (pentru 4,7 milioane lei).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share