Veste bună! Fără tarife de roaming între Moldova și România

roaming pret, roaming in romania, relatii moldo-romane, pavel filip si dancila, sedinta comuna a guvernelor, anularea pretului la roaming

În cadrul ședinței Guvernului din data de 14 noiembrie, a fost anunțat că încep negocierile cu România în privința anulării tarifelor de roaming. Acest acord va fi semnat în cadrul ședinței comune ale celor două Guverne care va avea loc în data de 22 noiembrie, la București.

„Chiar astăzi am avut o discuție cu doamna prim-ministru Dăncilă și ea își dorește același lucru. De aceea, rugămintea este ca echipele de negociatori să facă tot posibilul poate reușim semnarea acestui acord în ședința comună a Guvernelor, pe data de 22 noiembrie, la București.” a declarat Pavel Filip în cadrul ședinței Executivului.

Șeful Guvernului a anunțat că acest pas logic face parte din șirul de acțiuni care ne apropie țara noastră de România, pas similar de altfel cu interconectarea de gaze naturale, energie electrică, interconectare în domeniile educaționale și culturale. Anularea tarifelor la roamning va însemna o legătură mai strânsă între Republica Moldova și România.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share