VESTE TRISTĂ! A decedat fostul ministru al Sănătății Vladimir Hotineanu

Vladimir Hotineanu

Pierdere imensă în medicina din Moldova. Renumitul chirurg Vladimir Hotineanu s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 69 de ani.

Apreciatul medic ar fi suferit de o boală incurabilă.

Vladimir Hotineanu a fost ministru al Sănătății între anii 2009 – 2011. De asemenea, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Despre decesul său au anunțat pe pagina de facebook o clinică privată din capitală.

O veste dureroasă şi o pierdere imensă pentru întreaga comunitate medicală din Republica Moldova.

Astăzi a plecat dintre noi unul dintre cei mai talentaţi şi devotaţi lucrători ai sistemului medical – Vladimir Hotineanu, medic-chirurg, doctor habilitat în științe medicale, academician, cel care și-a consacrat viaţa sistemului național de sănătate și oamenilor suferinzi.

Adresăm sincere condoleanţe apropiaţilor în legătură cu trecerea în nefiinţă a acestuia.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.” au scris pe facebook.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share