Viața într-una dintre cele mai periculoase închisori din lume. Cum face un prizonier 5.500 de dolari pe săptămână

Jurnaliștii Sky News au vizitat închisoarea Internado Judicial de Carabobo, din Venezuela, una dintre cele mai periculoase din lume, unde nu a mai pătruns niciodată vreun cetățean străin sau un ziarist.

„Nu e că nu vrem să o vezi. Nu vă putem proteja. Vorbesc serios. Prizonierii sunt la conducere”, a fost răspunsul la solicitarea jurnalistului de a vizita una dintre cele mai periculoase închisori din țara sud-americană.

De faptul că prizonierii conduc închisoarea „Al Internado Judicial”, jurnalistul Sky News s-a convins încă de la început. Vizita a avut loc în urma negocierilor dintre Garda Națională și pușcăriași, care și-au dat acceptul în cele din urmă ca echipa Sky News să intre pentru 30 de minute.

„Ne-au dat permisiunea de a vizita, au decis unde putem merge și ne-au spus cu cine putem vorbi”, a scris Stuart Ramsay.

Penitenciarul arată mai degrabă ca un ghetou: pereți distruși, apa de canal revărsată peste tot, deșeuri aruncate la întâmplare, și țevi din care se scurge apă murdară.

Pe de altă parte, penitenciarul are mai multe mici restaurante și cafenele, iar prizonierii sunt liberi să se plimbe peste tot și să socializeze.

Jurnalistul a povestit că la un moment dat, a observat că un prizonier îmbrăcat în haine de stradă și înconjurat de bodyguarzi. Și-a dat seama imediat că acesta era, de fapt, șeful închisorii.

„Atunci am realizat că acest prizonier, care a preferat să nu ne spună numele lui, este șeful. Apoi am văzut că avea un Revolver (pistol , n.r.) băgat în pantaloni. Apoi m-am uitat atent la pazinicii lui. Toți erau înarmați. Este o nebunie”, a povestit Stuart Ramsay.

„Șeful” ia câte un dolar pe săptămână de la fiecare dintre cei 5.500 de prizonieri ai închisorii. Asta înseamnă că el câștigă 5.500 de dolari pe săptămână.

„«Sunt bogat, de ce aș vrea să plec?» mi-a spus când l-am întrebat dacă vrea într-o zi din închisoare”, a mai scris jurnalistul de la Sky News.

„La un moment dat am fost duși la etaj, la capela lor. La intrare era un semn care avertiza că nu sunt permise arme, droguri sau alcool în interior. Asta arată cât de ușor pot avea acces l aastfel de lucruri în această închisoare. Puteau avea orice își doreau. Puteau cumpăra sex, la prețul corect și, cu siguranță, ar putea avea droguri, alcool și arme”,a continuat el.

Jurnalistul a mai vizitat și alte închisori din Venezuela, însă spune că nicăieri nu a întâlnit situația de la Internado Judicial de Carabobo. „Această închisoare a scăpat de sub control”, este concluzia la care a ajuns Stuart Ramsay.

Ministerul venezuelean al Penitenciarelor a transmis că are 108 de închisori în administrare, iar cinci dintre acestea, printre care și Internado Judicial de Carabobo, se află în „tranziție”.

L-am întrebat pe unul dintre gardienii din închisoare de ce nu reușesc să controleze ce se întâmplă în această închisoare, așa cum au făcut cu celelalte. Mi-a spus că una dintre cele mai mari probleme pe care le-a avut a fost aceea că nu aveau suficient personal care să impună ordinea. Pentru că atât de mulți prizonieri sunt înarmați cu mitraliere, dacă ropun rezistență, se va transforma într-un război”, a explicat jurnalistul.

La finalul celor 30 de minute pe care echipa Sky News le-a avut la dispoziție, prizonierii au aprins câteva artificii, ca să semnaleze că vizita s-a încheiat.

Sursa: Sky New

Total
0
Shares
 
Total
0
Share