Vicepremierul Olga Cebotari a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.

În cadrul discuțiilor Olga Cebotari s-a referit la dinamica activității grupurilor de lucru, fiind enunțate inclusiv și mesajele eronat vehiculate în unele surse media din stânga Nistrului precum că partea moldovenească ar amâna convocarea următoarei ședințe a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor.

În context, s-a menționat că partea moldovenească va interveni în timpul apropiat cu propunerea organizării unei noi ședințe de lucru în această platformă de dialog după desfășurarea consultărilor adiționale și definitivarea pozițiilor în comun cu autoritățile naţionale de profil.

Totodată s-a enunțat faptul că pe platforma experților din sfera medicală urmează a fi convenite măsurile de asigurare a vaccinării anti-COVID-19 a populației de pe ambele maluri ale r. Nistru, iar specialiștii de la Chișinău, cu suportul OMS, urmează să instruiască reprezentanții domeniului sănătății din regiunea transnistreană despre procesul de vaccinare anti-COVID-19.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share