Politică

Vicepreședinte PAS: Deschiderea noastră pentru discuții cu PSRM rămâne în vigoare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Mihai Popșoi spune că deschiderea blocului ACUM pentru discuții cu Partidul Socialiștilor rămâne în vigoare. Parlamentarul spune că vrea să vadă dacă într-adevăr socialiștii au legile despre care au anunțat anterior și cât de compatibile sunt cu ceea ce-și dorește blocul ACUM, transmite IPN.

 „Cel mai probabil le vom face o invitație separat, o invitație de așa natură încât să le fie greu să mai caute pretext. Urmează să vedem ce se va întâmpla în următoarele zile, dar cel mai probabil vom face acest pas astfel ca să nu ne mai poată reproșa nimeni că nu am încercat să facem lucrurile onest, transparent și să facem lucrurile până la capăt atât timp cât acest lucru este posibil”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „În profunzime” de la PRO TV.

Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Igor Munteanu spune că ar putea să existe un pachet „deoligarhizare plus” în care socialiștii să aibă contribuția proprie. „Dar cel mai important este să aibă curaj și risc pentru că există anumite riscuri. Ei trebuie să iasă din zona de confort. Anterior partidele își împărțeau funcțiile ca pe propriile pălării, noi vrem să mergem oarecum altfel”, spune parlamentarul.

Potrivit lui, „blocul ACUM nu vrea să facă o guvernare comună cu socialiștii, dar să decongestioneze sistemul politic, să promoveze ideea unui guvern minoritar tehnocratic în care oamenii să fie aleși nu după afilierea cu liderul partidului, dar după criteriul profesionalismului. Blocul are pregătită lista unor asemenea profesioniști pe care o va face publică la momentul potrivit”.

loading...

Comments are closed.