Actualitate

Viceprimarul Angela Cutasevici s-a vaccinat împotriva COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

Viceprimarul municipiului Chișinău pe probleme sociale, Angela Cutasevici, împreună cu alți doi reprezentanți ai municipalității, s-au vaccinat astăzi împotriva infecției COVID-19, la Centrul municipal de vaccinare.

Atât viceprimarul de ramură, cât și Igor Vrabie, șef-adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare și Angela Efremov, șef de secție în cadrul Direcției management financiar, au ales să se imunizeze cu serul Astra Zeneca.

Anterior și Primarul General, Ion Ceban, s-a vaccinat public împotriva COVID-19.

Mesajul APL Chișinău către cetățenii municipiului este de a se imuniza în număr cât mai mare, cu serurile disponibile aprobate. Potrivit medicilor, vaccinarea este cea mai eficientă metodă de combatere a coronavirusului.

E de menționat că locuitorii municipiului au posibilitatea să se vaccineze la cele 70 de puncte de profil din cadrul centrelor medicilor de familie de pe teritoriul capitalei și din suburbii, prin intermediul celor 2 puncte mobile de vaccinare împotriva COVID-19, troleibuz și autobuz. Mai mult, sunt disponibile echipe mobile, care se pot deplasa la solicitare, la domiciliul persoanelor cu dizabilități sau a celor de vârstă înaintată pentru imunizare.

Amintim că în perioada mai-iunie, a.c., au fost organizate 3 ediții ale Maratonului de Vaccinare Chișinău, desfășurat în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la Palatul Republicii.

loading...

Comments are closed.