VIDEO // 2000 pachete de țigări și 430 litri de alcool găsite de vameși la un moldovean de 35 de ani. Ce s-a întâmplat cu marfa

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 10 iulie, de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal.

Acționând în baza informației operative, în proximitatea s.Corlăteni, raionul Rîșcani, a fost stopat în trafic un mijloc de transport de model ”Dacia Duster”, pentru realizarea controlului vamal.

În rezultatul efectuării controlului, au fost depistate 2 000 pachete de țigări și mai multe recipiente cu un volum total de 430 litri, presupus cu alcool etilic, transportate în lipsa actelor de proveniență legală.

De menționat, că șoferul, un conațional în vârstă de 35 de ani a comunicat inițial că nu transportă bunuri sau mărfuri, iar urmare a controlului desfășurat a refuzat să ofere explicații.

Mărfurile au fost ridicate și transmise spre expertizare, iar investigațiile pe caz continuă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share