VIDEO // A profitat de ele și le-a dus în Turcia să se prostituieze. O femeie din Criuleni a fost reținută pentru trafic de ființe umane

Polițiștii din Criuleni, au identificat și reținut o femeie de 43 de ani, originară din raionul Criuleni, care era în căutare, din anul 2020, fiind recunoscută vinovată pentru comiterea infracțiunei („Traficul de ființe umane”) și condamnată la 7 ani de închisoare, transmite Telegraph.md

Exploatarea de către învinuită, a două victime de gen feminin, din raionul Criuleni, a avut loc prin profitarea de poziția de vulnerabilitate a acestestora, manifestată prin situația financiară precară.

Pentru atingerea scopului său infracțional, aceasta a organizat transportarea victimelor în Turcia pentru exploatare sexuală comercială.

Activitățile de căutare au fost demarate în luna decembrie 2020, când a devenit executorie decizia de condamnare emisă de Curtea de Apel Chișinău.

Astfel, din decembrie până în prezent, în scopul identificării și reținerii persoanei căutate, de către angajații Inspectoratului de poliție Criuleni, au fost înfăptuite un șir de investigații, iar la data de 19 aprilie, în curtea unui bloc locativ din Chișinău, unde aceasta închiria un apartament, condamnata a fost reținută și escortată la Inspectorat.

Potrivit legii, infracțiunea de trafic de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani.
La moment femeia se află în custodia Poliției, urmând să fie transportată la Instituția penitenciară pentru ispășirea pedepsei.

Citește și: Locuitorii capitalei sunt îndemnați să facă curățenie la mormintele răposaților până la sărbătorile de Paști

Total
0
Shares
 
Total
0
Share