(Video) Alexandru Jizdan: O sală polivantentă de sport va fi deschisă în Anenii Noi pînă la finele lui 2019

Alexandru Jizdan pdm, O sală polivantentă de sport va fi deschisă în Anenii Noi, anul 2019 moldova, partidul democrat alegeri 24 februarie, republica moldova chisinau arena, plahotniuc candu filip 

Până la sfârşitul acestui an, în raionul Anenii Noi ar putea fi deschisă o Sală Polivalentă. Declaraţia a fost făcută de către Alexandru Jizdan, candidatul PDM în circumscripţia nr. 34, în cadul unui turneu semi-profesionist de lupte marţiale. Potrivit lui Jizdan, în raion, de mai bine de 28 de ani, nu a fost construită nicio sală de sport, transmite Publika.md.

“Ne-am propus ca până la finele anului în acest oraş să fie o sală polivalentă mare, o sală care practic este o clădire pe care noi am identificat-o. Eu îmi doresc ca următoarea etapă a acestei competiţii să aibă loc într-o sală sportivă şi nu într-o casă de cultură”, a afirmat Alexandru Jizdan, ministru degrevat al Afacerilor Interne.
 
Preşedintelui raionului, Serghei Rapcea, a menţionat că imobilul care ar urma să fie transformat într-o Sală Polivalentă aparţine ministerului de Interne. “Va fi fotbal, va fi baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, avem foarte ulte şcoli în raion de box şi trântă, se vor regăşi şi aceste săli acolo”, a spus Serghei Rapcea, preşedintele raionului Anenii Noi.
 
În lipsa unei săli sportive, prima ediţie a competiţiei de lupte în cuşcă “Heroes”, dedicată sportivilor amatori, a avut loc în Casa de Cultură din Anenii Noi. Pe un ring mobil, şi-au dat întâlnire 24 de participanţi. “Anul acesta am hotărât ca să ieşim în afara municipiului Chişinău. Vom avea o mulţime de proiecte semi-profesioniste care vor fi petrecute prin oraşe şi raionele Republicii Moldova”, a spus Dorin Damir, preşedinte Asociaţia FEA.
Printre spectatori a fost şi, Radu Rebeja, care candidat PDM în circumscripţia națională şi secretar de stat la Ministerul Educaţiei degrevat din funcţie. “Este o obligaţiune a statului de investi în infrastructrură, în sport, de a aduce copii în săli sportive, de a-i scoate pe dânşii din stradă. Eu sunt sigur că astfel de turnee vor fi binevenite în toate raionele şi vor promova sportul în general”, a comunicat Radu Rebeja, candidat PDM.
 
Luptătorii au fost mulţumiţi de organizarea turneului. “Evenimentul e foarte interesant, organizat foarte bine, pentru vitorii profesionişti asta e un eveniment la un nivel înalt”, a spus un sportiv. “Sperăm să ajungem în proiectul Eagles, acolo va fi lupte mai grele, sperăm să fie ca un nou început pentru mine uşor”, a spus alt sportiv.
Alexandru Jizdan mai, După toate încercările prin care a trecut, astăzi Poliția Națională merită respectul societății, ministerul afacerilor interne, guvernul filip, pdm, partidul democrat plahotniuc, jizdan candidat anenii noi 
Total
0
Shares
 
Total
0
Share