VIDEO // Andrei Spînu este supărat pe faptul că procurorii anticorupție anchetează licitația cu dedicație de la Aeroportul Internațional Chișinău

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, crede că vinovați pentru eșecul licitației de la aeroport sunt și procurorii anticorupție, care au pornit un proces chiar înainte de a avea loc concursul. Potrivit lui, astfel de acțiuni descurajează companiile străine să facă investiții în Republica Moldova, scrie ziua.md

Prezent la o emisiune la TV8, Spînu a declarat că i se par „stranii” acțiunile organelor de drept.

„Prin crearea, spre exemplu, a tot felul de presiuni, inclusiv publice, inclusiv falsuri în care haideți să să vă întreb un pic altfel. Să ne imaginăm că există o companie sau mai multe companii care vor să participe serios în momentul în care văd atâta cum fals minciuna asta, oamenii încep să-și pună întrebări. Inclusiv pentru mine sunt și niște elemente un pic stranii care s-au întâmplat din partea organelor de drept, care au deschis un proces penal neclar pentru ce. Am văzut în baza la ce informații, în baza unei postări a unui pseudoblogger. Această licitație se petrece din luna februarie, deci aveau tot timpul ca să ceară documente, au decis să facă presiune”, a declarat Andrei Spînu.

Mai mult, acesta îl acuză pe procurorul care instrumentează cazul de faptul că ar fi implicat în „dosare dubioase” legate de Plahotniuc și Dodon.

„Un procuror care s-a ocupat în trecut de niște dosare foarte dubioase legate de Plahotniuc, Dodon și așa mai departe. Deci cumva arată anumite elemente că acest grup criminal încearcă prin toate metodele să oprească acest proces pentru ca să mențină controlul asupra acelor spații. Și, repet, dacă noi încălcăm măcar ceva din acest proces, se merge în judecată și știm cum funcționează încă la noi structurile de judecată. Încep să întoarcă procesul înapoi, să suspende, astfel riscăm să facem jocurile acestui grup criminal organizat. Decizia a fost nu, ne oprim, nu s-au îndeplinit condițiile, mai anunțăm o dată ca să ne asigurăm că toate cerințele legale sunt respectate”, a adăugat Andrei Spînu.

Precizăm că miercuri, 17 aprilie, comisia de licitație, la care s-a înscris doar compania franceză „Lagardere”, a decis să anuleze concursul, invocând lipsa unor hârtii la dosar. Aceasta a fost deja a treia tentativă de a înstrăina spațiile comerciale din aeroport, dar toate au eșuat și, de fiecare dată, singurul concurent, care întrunea condițiile de participare era compania franceză, despre care se crede că ar avea o înțelegere în acest sens cu factorii de decizie de la Chișinău, prin urmare s-ar încerca trucarea concursului.

La începutul lunii aprilie, Procuratura Anticorupție a inițiat un proces penal pe acest caz și a solicitat administrației Aeroportului Internațional Chișinău mai multe copii autentificate ale documentelor ce vizează desfășurarea licitației, întrucât „materialele acumulate denotă circumstanțe dubioase și pretinse acțiuni ilegale”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share