VIDEO // Artiom LIVADARI: „Am devenit, de facto, un ambasador al luptei Muay Thai în Moldova”

Campionul Jocurilor Europene din 2023 la proba de Muay Thai, Artiom LIVADARI, se pregătește de noi provocări pe tărâmul sportului! Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în cadrul turneului FEA Equinox va fi lansată o nouă direcție, și anume boxul thailandez profesionist. În lupta principală se vor confrunta vicecampionul mondial la Muay Thai, Artiom LIVADARI, și reprezentantul Bulgariei, Ali YUZEIR. Sportivul moldovean este hotărât să-și continue traseul câștigător din acest sezon, mai ales că lupta se va disputa la noi în țară.

– Artiom, ce importanță are pentru tine noua provocare în cadrul FEA Championship?

– Următoarea competiție sub egida FEA Championship va avea loc în data de 23 septembrie 2023 la Complexul Sportiv „Futsal Arena” din localitatea Ciorescu. Turneul respectiv, numit FEA Equinox, va include 15 lupte captivante care vor fi pe placul publicului, sunt absolut sigur de acest lucru. Este pentru prima dată când un meci de box thailandez la nivel profesionist va avea loc în noi în țară, așa că mă voi strădui să am o evoluție onorabilă și să-mi bucur suporterii. Pregătirile de turneu se desfășoară, în mare parte, la același nivel ca și înainte; așteptăm cu nerăbdare bătălia decisivă. Încă nu am studiat în mod amănunțit stilul adversarului meu, dar, în orice caz, voi intra în ring doar cu gândul la victorie.

– Anul 2023 s-a dovedit a fi unul de succes pentru tine. Ce obiective mai ai de îndeplinit până la sfârșit de sezon?

– Mai întâi de toate am de absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Am devenit, de facto, un ambasador al luptei Muay Thai în țara noastră, mai ales după ce am câștigat prima medalie de aur pentru Moldova la Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska (Polonia), desfășurate în acest an. Voi încerca să îmi realizez potențialul și la nivel profesionist. Îi îndemn pe toți fanii sportului să vină pe 23 septembrie 2023 la turneul FEA Equinox și să-i susțină pe băieții noștri. Iar noi, la rândul nostru, le promitem să fim la înălțimea așteptărilor pe care le au!

Total
0
Shares
 
Total
0
Share