Sport

(Video) Australian Open: Finala mult așteptată – Novak Djokovic vs Rafael Nadal!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Semifinala dintre Novak Djokovic și Lucas Pouille a semănat cu o dispută din runda inaugurală de la Australian Open, meci în care se întâlnesc liderul mondial și un jucător venit din calificări. Lucas Pouille nu a reușit să îi pună în niciun moment probleme sârbului, Nole defilând efectiv spre o finală de vis cu Rafael Nadal (6-0, 6-2, 6-2), scrie Hotnews.ro. 

Nu trecuse o oră de la startul partidei, iar Djokovic avea deja 2-0 la seturi. Cu un ritm incredibil și cu execuții lucrate parcă pe calculator, sârbul a părut tot timpul dintr-un alt film pentru Pouille.
 
Nole a făcut ca jumătatea sa de teren să pară mică, în timp ce a adversarului părea de hectare întregi. Cu o deplasare fantastică și cu lovituri precise și aspre, sârbul a dictat ritmul după bunul său plac, partida ducându-se pas cu pas spre o calificare meritată a liderului mondial în finala de la Australian Open. Francezul a reușit să-l țină pe teren pe Novak doar o oră și 23 de minute. Aflat la cea mai bună performanță de până acum a carierei, Pouille a fost copleșit atât de importanța disputei cât și de jocul impresionant arătat de adversar.
 
În ultimul act, Nole va da peste vechiul său adversar Rafael Nadal. Rivalitatea fantastică a celor doi a produs deja 52 de partide, Djoker-ul conducând la general cu 27-25 (cea mai importantă rivalitate din Era Open în ceea ce privește numărul de partide jucate).
 
Novak are în acest moment 14 titluri de Grand Slam (la egalitate cu Pete Sampras), în timp ce Rafa are 17 trofee trecute în CV. Sârbul s-a încoronat campion la Melbourne de șase ori, în timp ce spaniolul se poate lăuda cu un singur trofeu (cucerit în 2009).
 
Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Djokovic și Pouille:

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.