VIDEO // Bilețchi, despre închiderea a încă o televiziune: „Maia Sandu acționează la fel ca și Plahotniuc”

„Maia Sandu calcă pe urmele lui Vlad Plahotniuc și îngrădește libertatea de exprimare atunci când i se adresează o întrebare incomodă sau care nu convine partidului”. O spune activistul politic Vlad Bilețchi în contextul în care guvernarea PAS a decis sistarea licenței postului de televiziune Canal5 și a celui de radio Maestro FM. Potrivit lui Bilețchi, acum câțiva ani, Plahotniuc a vorbit cu un jurnalist de la Jurnal TV în aceeași manieră în care luni, Maia Sandu a vorbit cu jurnalista de la Canal5 – fără a răspunde la întrebare și făcând atac la persoană, scrie libertv.md

„Luni, Maia Sandu a avut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre referendumul privind integrarea europeană. Atunci, șefa statului a primit o întrebare din partea televiziunii TV5, despre care se spune că ar fi afiliată lui Ilan Șor. Vădit nemulțumită de întrebare și de televiziunea din partea căreia a venit întrebarea, a avut un răspuns nepotrivit, din punctul meu de vedere. Un răspuns similar a avut și Vladimir Plahotniuc atunci când a discutat cu un jurnalist de la Jurnal TV. Atunci, în cazul lui Plahotniuc, se vorbea despre statul capturat, oligarhie, regim odios, iar în cazul Maiei Sandu vorbim despre democrație, integrare europeană, libertate de exprimare, respectul pentru lege. Maia Sandu a făcut abstracție de întrebare și a pus accentul pe sursa televiziunii. Joi seara aflăm că această televiziune a fost închisă de un oarecare Consiliu pentru investiții, un consiliu despre care nimeni nu a auzit și care nu are nicio atribuție legală să sisteze activitatea sau licența unei televiziuni. În același timp, acest consiliu laudă alte televiziuni care-i asigură o imagine pozitivă Maiei Sandu”, a declarat Vlad Bilețchi.

Potrivit activistului politic, asistăm repetat la o dovadă a faptului că nu avem de a face cu un regim democratic, care respectă presa și valorile europene.

„În ambele cazuri, și la Maia Sandu, și la Plahotniuc, vedem exact aceleași răspunsuri. Cu regret, asistăm repetat la o dovadă a faptului că nu avem de a face cu un regim democratic, care respectă presa și valorile europene. La ora actuală, Republica Moldova nu are presă liberă, are presă de partid, care are rolul să formeze curentul de gândire în favoarea partidului PAS și a Maiei Sandu. Asistăm așadar la instaurarea unui nou regim dictatorial, care nu admite nicio altă părere, nicio altă întrebare decât cea permisă de partid”, a mai declarat Bilețchi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share