Politică

VIDEO // Cu cine va face coaliție PSRM după alegerile parlamentare. Răspunsul lui Igor Dodon

Pinterest LinkedIn Tumblr

Chestiunea creării coalițiilor după alegerile parlamentare anticipate, încă nu a fost discutată de liderii PCRM și PSRM. Despre aceasta a anunțat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Igor Dodon răspunde”, transmite Telegraph.md

Liderul PSRM a declarat că Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor va face tot posibilul ca să obțină majoritatea în viitorul Parlament.

După validarea alegerilor, vor fi create cele două fracțiuni parlamentare a socialiștilor și a comuniștilor, ca ulterior, cele două fracțiuni să colaboreze în promovarea conceptelor și valorilor pentru care sunt susținuți astăzi de cetățenii Republicii Moldova.

„Noi nu am discutat despre acest lucru, noi vom face tot posibilul să obținem majoritatea în următorul parlament. După cum am menționat și ieri, imediat după validarea alegerilor parlamentare, cel mai probabil, la prima ședință a Parlamentului vor fi create două fracțiuni și acest lucru este corect, logic, normal – fracțiunea socialiștilor și fracțiunea comuniștilor. Și mai departe, vom face tot posibilul ca împreună să promovăm aceleași idei pentru care vom susținuți de cetățenii Republicii Moldova.” a conchis Igor Dodon.

Citește și: Agricultorii îl contrazic pe Igor Grosu: Moldova este asigurată în totalitate cu produse cerealiere și oleaginoase

loading...

Comments are closed.