(VIDEO) Cum arată primii kilometri de autostradă din regiunea Moldovei

Autostrada Moldova

Ministrul Transporturilor din România, Răzvan Cuc, a anunţat că primii kilometri de asfalt au fost turnaţi miercuri, pe centura Bacăului, parte din Autostrada Moldovei, recunoscând însă că lucrările au început efectiv în urmă cu şase luni, la 15 martie anul curent.

“Primii kilometri din Autostrada Moldovei au fost aşternuţi. Ne ţinem de cuvânt şi moldovenii nu sunt uitaţi”, a scris Cuc pe pagina sa de socializare, unde a distribuit şi o înregistrare video.

Anul trecut în România a fost lansată campania națională “Moldova vrea Autostradă”. Autorii campaniei declarau că autostrada Moldova-Transilvania, de fapt o autostradă care să lege vestul Europei de estul Europei, să lege Viena de Odessa, este absolut fundamentală pentru dezvoltarea întregii regiuni.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share