(Video) Deciziile alianței PSRM-ACUM de a politiza CEC-ul și Banca Națională, sunt criticate dur de experți

Deciziile alianței PSRM-ACUM de a politiza CEC-ul și Banca Națională, sunt criticate de experți, republica moldova, dodon maia sandu, 

Comisia Electorală Centrală nu trebuie să fie politizată, iar revocarea membrilor acesteia din funcții trebuie stipulată prin mecanisme clare. De această părere sunt invitații emisiunii Fabrika de aseară. Experţii au făcut referire la prevederile legislaţiei în baza căreia toți funcționarii trebuie testați, or acest lucru nu se întâmplă, relatează Publika.md. 

“Majoritatea, practic toți funcționarii publici, urmează să fie evaluați anual, să se vadă cât de profesioniști sunt. În cazul în care se constată în rezultatul evaluării că sunt incompetenți din punct de vedere profesional, ei pot fi demiși din funcție. Niște proceduri foarte clare care, cu regret, nu se aplică pentru toți funcționarii publici”, a menţionat Pavel Postică, director de programe Promo-Lex.
 
Iar acest lucru se întâmplă contrar promisiunilor făcute de liderii blocului “ACUM”, care dădeau asigurări că vor respecta normele legale și vor acţiona în conformitate cu legea. “Coaliția din Parlament cu actualul Executiv sunt mână în mână. Mai mult ca atât, eu cred că legile pot fi adoptate în timp real, în timp de jumătate de oră. Dacă se instituie o comisie și constată că nu poate demite pe un anumit demnitar, eu cred că la telefon se vorbește cu cealaltă parte din Parlament și se modifică legislația”, a subliniat Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piață.
 
Potrivit experților, în cazul CEC, cei care vor fi numiți în calitate de membri ar trebui să cunoască toate mecanismele prin care pot fi revocați din funcție, altfel va fi loc de interpretări că autoritatea electorală este politizată. “Să ofere garanții persoanelor care sunt numite în funcții și o previzibilitate foarte exactă. Previzibilitatea care sunt mecanismele, cum pot fi demiși, care sunt cauzele, dacă sau în care vei fi demis, respectiv asigură o independență de politic”, a declarat Pavel Postică.
 
Roman Chircă a criticat decizia celor din alianţa PSRM-ACUM de a simplifica procedura de demitere a Consiliului de Supraveghere a Băncii Naționale. Potrivit lui, BNM este monitorizată de partenerii externi, iar dacă politicul va dori să aibă banca la cherem, va fi taxat dur. “Am impresia că s-a mutat centrul de decizie în Parlament, în coaliția actuală socialiști – ACUM, iar Guvernul este doar o scenă în care aceste lucruri se implementează. Orice tentativă de a aduce Banca Națională în buzunarul politicienilor va fi taxat foarte dur de comunitatea internațională”, a punctat expertul.
Total
0
Shares
Total
0
Share