Luni întregi poliţiştii de la Omoruri au mers la Clubul Colectiv pentru cercetarea la faţa locului, care s-a făcut „la lampă”. Şi chiar dacă au trebuit să analizeze fiecare centimetru din clubul făcut scrum, ofiţerii şi-au făcut timp să meargă zi de zi şi la spitalele unde erau internate victimele incendiului pentru a se interesa de starea lor, scrie Adevărul.RO
Spre răsărit, toate cadavrele au fost ridicate şi duse la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie. „După autopsie s-a făcut recunoaşterea cadavrelor cu familiile acestora. Nu vă puteţi da seama ce a fost acolo… O durere extraordinară”, continuă Eniţă. Cât îi priveşte pe răniţi „am avut colegi care au ţinut în permanenţă legătura cu aceştia. Fiecare avea câte un spital în grijă, tot timpul trecea pe la spital, se interesa de starea pacienţilor, de ce au aceştia nevoie…”.
„Din punct de vedere emoţional cu siguranţă a fost cel mai greu caz din carieră” Comisar-şef Florian Eniţă Serviciul Omoruri.
Are doi copii adolescenţi acasă. „După ce au văzut ce s-a întâmplat la Colectiv au renunţat să mai meargă în cluburi. Preferă spaţii deschise şi parcurile. Au realizat că există pericolul oricând să se întâmple din nou aşa ceva”, mai mărturiseşte Florian Eniţă.
Supravieţuitorii şi supravieţuitoarele tragediei din Colectiv suferă, uneori în tăcere, marcaţi de suferinţa trăită, alteori, alături de cei dragi şi refuză totodată să mai fie o „minge de ping pong” între autorităţile statului. „Am supravieţuit la peste 1.400 de grade Celsius, înconjurată de flăcări”, spunea acum patru zile una dintre supravieţuitoarele incendiului din Colectiv, Tedy Ursuleanu. Aceasta poveşteste cum acum patru ani s-a trezit pe un pat de spital cu degetele amputate, muşchii atrofiaţi, fără voce şi nimic nu părea să aibă logică. Şi alte zeci de persoane rănite au avut de suferit. Multe dintre ele s-au infectat în spitale, unde ar fi trebuit să fie tratate şi vindecate. „Sunt rezultatul multor intervenţii chirurgicale, munca a zeci de cadre medicale, a sute de ore de psihoterapie şi kinetoterapie”, mai scria Tedy Ursuleanu. O lună şi jumătate a stat în comă indusă şi, în total, trei luni prin spitale. În 2017, aceasta a vorbit, cu vocea gâtuită de emoţie despre cum cum e viaţa după Colectiv, la discursul TEDX Talks, pentru că îşi doreşte să schimbe ceva în societate.
Corina Gabriela Ioniţă, o altă supravieţuitoare din Colectiv, povestea săptămâna trecută cum tragedia i-a schimbat viaţa: şi-a pierdut locul de muncă, era deprimată şi s-a ales cu multe probleme de sănătate în urma tratamentelor. „A urmat apoi reintegrarea, care a venit cu decepţii, abuzuri, şuturi în fund, indiscreţii de tot felul şi un somn din ce în ce mai prost. Am trecut prin toate cum am ştiut mai bine. Am început să am mari probleme cu anxietatea, atacurile de panică şi tot ce ţine de acest spectru. Am cerut ajutor şi odată rezolvată problema somnului, lucrurile au început să se aşeze, credeam. În realitate, medicamentele mi-au tratat efectele, nu şi cauza. Dar am continuat să mă sedez, ignorând reacţiile adverse, până în zilele noastre. În urmă cu câteva luni am aflat că aceste cantităţi uriaşe de medicamente şi-au pus amprenta asupra sănătăţii mele. Ficat gras, creştere în greutate, tiroidă complet dată peste cap şi bonus, pierderi de memorie, afectarea capacităţii de concentrare, oboseală cronică, somatizări de tot felul şi o reactivare a minunatului stafilococ auriu, multirezistent, sub forma unei boli inflamatorii absolut oribile, numită hidrosadenită. Inflamaţii, dureri îngrozitoare, disconfort fizic şi psihic, coşmaruri îngrozitoare, la fel ca în prima zi. Problemele cu care mă confrunt nu mă lasă să uit. Şi asta nu e nici 10% din tot ce am trăit şi poate nici pe aproape din ceea ce au trăit alţi supravieţuit”, scria Corina pe Facebook.
Mulţi dintre supravieţuitori au suferit operaţii chirugicale complexe, au stat luni de zile în spital şi au devenit, din persoane independente, persoane cu dizabilităţi şi cu griji: cum se vor întreţine, cum se vor descurca, cum pot continua fără pasiunile şi cariera lor? Au trebuit, sau mai degrabă, au fost nevoiţi să se adapteze. Un alt supravieţuitor, Bogdan Moleşag, zis şi Bobo spune că a supravieţuit pentru că a fost transferat într-un spital din străinătate la timp, unde a stat în comă câteva săptămâni. A avut arsuri pe 35% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii şi 4 bacterii extrem de rezistente. 6 degete de la mâini i-au fost amputate şi a suferit până acum peste 20 de operaţii. Povesteşte cât de grea este viaţa după Colectiv. „Este foarte dificil să mai cânt la tobe. A trebuit aproape să-mi leg beţele de mâini. Îmi este des dor să cânt cu prietenii mei, aşa cum o făceam înainte, cu lejeritatea pe care o aveam şi dorinţa nebună. Nu mai este posibil. (…) Dacă până în seara respectivă, erai un om, făceai ceva, trebuie să te obişnuieşti că având amputaţii şi suferind ce ai suferit, nu vei mai fi ce ai fost”, spunea acesta, ieri, într-un interviu pentru Mediafax. În spitalul din Belgia a avut foarte mult timp pentru autoanaliză.
„A trebuit să mă obişnuiesc cu noua realitate, aceea de om cu 6 degete amputate. Acum, la 32 de ani, cu aceste evenimente definitorii, traumatizante, dar din care am învăţat atât de mult, mă simt mult mai pregătit să fac acest pas (n. r. – de a da la facultatea de Psihologie). A fost şi o decizie pragmatică totodată, nemaiputând să fac ce faceam inainte, fiindu-mi fizic imposibil”, a mai spus Bobo. Acesta vrea să se specializeze în psihoterapie şi în traumă, pentru a-i putea ajuta pe alţii care au trecut prin traume asemănătoare.
Supravieţuitorii incendiului din Colectiv au transmis, la începutul lunii octombrie, o scrisoare tulburătoare premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în care cereau sprijin pentru continuarea tratamentelor. „La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-au refăcut după rănile suferite, şi, conform actelor medicale primite de la medicii curanţi, nici nu se vor mai reface vreodată (…).Astfel, cât trăim, vom avea nevoie să suferim intervenţii chirurgicale de reconstrucţie, regrefare şi de îmbunătăţire a aspectului cicatricilor, să urmăm proceduri de recuperare medicală şi să facem diverse tipuri de tratamente de specialitate al căror scop este acela de a evita înrăutăţirea progresivă a cicatricilor noastreSorina Pintea, ministrul demis al Sănătăţii a dat asigurări cum că „Victimele de la Colectiv vor avea acces la tratament atât timp cât au nevoie”.
În urma celor care au murit în incendiu, rămân rudele şi prietenii, dar şi lupta pentru dreptate. Una dintre victimele tragediei, Nicoleta Baldovin, avea 25 de ani şi multe planuri de viitor. „Era o persoană cu multe visuri. Tocmai îşi înfiinţase cu câţiva prieteni şi prietene un ONG pentru animale fără stăpân şi era încântată de schimbarea pe care o aduce ea în lumea asta. Voia să se implice pe partea de egalitate de şanse, era printre cele mai active voluntare. Îmi amintesc că atunci când am cunoscut-o şi îmi povestea despre ce face, ce planuri are, mă gândeam „Wow! E prea bună pentru lumea asta!”. Şi uite, fix sistemul pe care se lupta cu atâta dorinţă şi energie să îl schimbe a gonit-o…. şi a rămas un gol enorm în urma ei”, îşi aminteşte Ştefania Vintilă, fostă colegă a Nicoletei. Astăzi se împlinesc patru ani de la incendiul din Colectiv, iar în ţară se anunţă mai multe acţiuni publice de comemorare. „30 octombrie este data care a şocat un popor întreg şi a arătat o ţară incapabilă să aibă grijă de cetăţenii ei. Pe 30 octombrie 2015 au ars fraţi şi surori, copii şi părinţi, prieteni şi necunoscuţi şi, odată cu ei, vălul care acoperea mizeria din spitale şi corupţia din administraţia românească. Pe 30 octombrie se vor împlini 4 ani de când o parte dintre cei dragi ne-au părăsit sau au rămas mutilaţi pe viaţă. Pe 30 octombrie 2015 ulciorul care mergea atât de des la apă s-a spart”, se arată în manifestul marşului „Colectiv – 4 ani! NU uităm, NU iertăm”, care are loc astăzi, începând cu ora 18:30, în Capitală.