VIDEO // Dezastru în domeniul drepturilor de autor: Unde ajung milioanele încasate de la utilizatori

Reprezentanții Asociației Titularilor Drepturilor de Autor din Moldova MORA susțin că în domeniul drepturilor de autor se atestă o situație dezastruoasă, în care o bună parte din titularii din Republica Moldova, dar și din alte țări nu beneficiază de remunerația cuvenită. Aceasta se întâmplă în timp ce, potrivit lor, „anumite elemente” colectează zeci de milioane de lei anual pe baza muncii oamenilor de creație.

Într-un briefing de presă la IPN, Constantin Pădure, director general MORA, a declarat că asociația a fost creată la sfârșitul anului 2021 ca răspuns la provocările din domeniul drepturilor de autor și conexe, dar și ca urmare a sesizărilor mai multor oameni de cultură, care s-au plâns pe ilegalitățile din domeniu. Și pentru că au cerut respectarea legii și au sesizat organele competente din țară, s-au pomenit cu atacuri dure la adresa lor.

Potrivit lui, MORA a investigat numeroase nereguli și a constatat cum mai multe asociații sunt controlate de același om, prin membri de familie și persoane de încredere. Constantin Pădure susține că actuala conducere a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală declara la venirea în funcție că vrea să facă ordine în domeniu, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Președintele Fondului Literar al Scriitorilor din Moldova, Nicolae Rusu, membru în Consiliul AO MORA, pune la îndoială activitatea AGEPI. „Banii care nu sunt revindecați trec nu se știe unde. Sunt transferați în jurul a 30 de milioane de lei, abia acum am aflat despre suma aceasta enormă. Și autorii – 3 mii de autori – stau și așteaptă. Acum mă întreb, poate actuala guvernare se va gândi totuși ce să facă în această situație, dacă mai e nevoie de această structură de stat”, a notat Nicolae Rusu.

Directorul artistic al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici, Marian Stârcea, membru în Consiliul AO MORA, susține că structurile de stat responsabile trebuie să vină cu măsuri și să facă ordine o dată și o dată în domeniul drepturile de autor. „Sperăm că totuși se va schimba situația și că structurile care au toate butoanele pentru a hotărâri problema autorilor din Moldova să fie corect remunerați, și nu doar cei din Moldova, dar și cei de peste hotare”, a declarat Marian Stârcea.

Sergiu Postică, om de afaceri, a menționat că autorii sunt cei cărora li se cuvine remunerația, iar el este din tabără celor care contribuie la această remunerație. „Indignarea mea vine de la faptul că unele și aceleași persoane de atâția stau în aceleași funcții de colectare a acestor bani. Pur și simplu s-a schimbat denumirea firmelor și aceștia rămân mai departe ca oameni albi, curați, ce a fost în urmă totul se iartă”, afirmă Sergiu Postică.

Potrivit lui, stârnește indignare faptul că aceste asociații pur și simplu nu sunt supuse niciunui control. „Pe noi ca SRL, dacă ajunge luna martie și nu am dat dările de seamă, atâtea vin în capul nostru, nu aveți idee. Dar aici stau liniștiți ani de zile, pun banii deoparte, dau cât vor ei. Toată lumea se revoltă, dar ei spun că asta nu trebuie să vă intereseze pe voi”, a mai sus antreprenorul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share