Situația de la Aeroportul Internațional Chișinău, apărută în jurul licitațiilor spațiilor comerciale, este rezultatul unei incompetențe și al unor interese financiare. Este declarația președintelui Platformei DA, Dinu PlÎngău, care susține că în tot acest scandal este vorba, mai degrabă, de o promisiune politică dată investitorilor.
„Situația de la aeroport este o situație care denotă un interes, fie material, fie o promisiune politică dată cuiva. În toate țările se practică promisiuni politice. Dacă vrei să vină să investească un investitor mare în statul tău trebuie să facilitezi anumite procese administrative, să dai unele garanții, inclusiv politice. Doar că atunci când se întâmplă asemenea lucruri ca la aeroport, aici fie este un interes pecuniar, fie o promisiune politică. Ceea ce este mai grav e că nu este vorba de un interes național. Pe lângă asta, situația denotă și incompetență și frica celor care la o anumită etapă s-au gândit că totul va fi bine, a apărut un scandal, s-au speriat, au dat înapoi, după care s-au răzgândit și au spus să meargă mai departe”, a declarat Dinu Plângă în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Amintim, în această săptămână guvernarea a aprobat repetat modificări la Legea care stabilește bunurile care nu sunt pasibile privatizării, în listă fiind și Aeroportul Chișinău. Mai exact, amendamentul se referă la extinderea termenului de dare în chirie a spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău pe un termen mai mare de trei ani, aspect declarat drept unul „rezonabil pentru un parteneriat internațional” în cadrul licitației de la aerogară.
Atât administrația aeroportului, cât și deputatul PAS, Radu Marian, autorul inițiativei, au declarat anterior că modificare acestei legi este necesară pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în data de 21 iunie.
Suspendarea a fost anunțată, după ce amendamentul deputatului PAS Radu Marian prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională. Motivul a fost că modificările majorității parlamentare PAS din luna mai au fost făcute în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.