Astăzi s-au împlinit 79 ani de la ocupaţia Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de către URSS. Cu această ocazie, Partidul Liberal a depus flori la Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă a menționat că pericolul nu a trecut, iar ocupația rusească riscă să se repete, prin cei care servesc interesele Moscovei.
Iar fosta ministră a Educaţiei, Corina Fusu, a menţionat că Rusia nu a renunţat la gândirea imperialistă şi duce un război hibrid împotriva Republicii Moldova prin propagandă, manipulare în presă şi finanţarea partidelor politice. În acest context, reiterăm că Dodon a recunoscut lui Plahotniuc că PSRM primește lunar câte 600 de mii de dolari de la Moscova. Deputații din PDM au propus în Parlament să se formeze o Comisie de anchetă care să investigheze finanțarea ilegală a socialiștilor, însă deputații din blocul ACUM au refuzat să susțină această inițiativă.
Amintim că pe 28 iunie 1940, URSS a ocupat Basarabia, teritoriu care se afla în componența României Mari. Pe de altă parte, autoritățile de la Moscova până în prezent insistă că la acea dată ei au eliberat țara noastră.