VIDEO // Droguri în valoare de 88 000 lei ridicate de polițiști din apartamente din capitală

Doua persoane originare din capitală, cu vârstele de 31 și 44 de ani, care realizau droguri pe teritoriul capitalei, au fost identificate și reținute, în rezultatul colaborării și muncii comune a ofițerilor de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Botanica și ai Direcției de Poliție a mun. Chișinău de comun acord cu procurorii Procuraturii mun. Chişinău, oficiul Botanica.

Aceștia pe parcursul a 2 luni de zile, au documentat activitatea infracțională a celor doi suspecți, care se ocupau cu dobândirea drogurilor, împachetarea și vânzarea acestora.

În această perioadă forţele de ordine au acumulat probe concludente în acest sens, iar pe data de 23 septembrie curent, au reținut cei doi indivizi, care intenționau să pună în circulație ilicită, droguri de tip ,,SUBUTEX”.

Astfel, urmare a percheziţiilor corporale şi la domiciliile acestora, au fost depistate şi ridicate circa 110 pastile de ,,Subutex”, care urmau a fi realizate la prețul de 800 lei pentru o unitate, în urma realizării drogurilor, aceștia urmau să obțină ca profit suma de 88 000 lei. Drogurile au fost ridicate, sigilate și expediate la CTJ al IGP pentru efectuarea expertizelor de rigoare.

Indivizii au fost plasați în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile, iar conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Totodată de către forțele de ordine sunt demarate acţiuni speciale de investigaţii și de urmărire penală în vederea documentării tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share