Politic

(video) După întâlnirea cu Dmitri Kozak, Maia Sandu și Andrei Năstase au început să laude Federația Rusă

Pinterest LinkedIn Tumblr

După ce s-au întâlnit pe ascuns cu socialiștii, chiar dacă anterior spuneau că absolut totul va fi transparent, liderii blocului ACUM au susținut o conferință de presă, în care au început să laude Federația Rusă și să găsească argumente de ce rolul Moscovei este important în soarta și viitorul Republicii Moldova.

Probabil impresionați de întâlnirea pe care au avut-o ieri noaptea cu vicepremierul rus, Dmitrii Kozak, cei doi lideri ai blocului ACUM, au decis să explice jurnaliștilor rolul Rusiei în dezvoltarea Republicii Moldova ca economie și societate. Andrei Năstase a declarat că este un număr foarte mare de moldoveni în Rusia și din acest motiv e nevoie ca să fie construit un dialog cu Kremlinul pe toate segmentele posibile.

Totodată, liderul fracțiunii Platformei DA a mai adăugat că de la o perioadă de timp, relațiile economice și comerciale dintre Republica Moldova și Federația Rusă șciopătează și din acest motiv, ar suferi populația țării noastre, chiar dacă, conform ultimelor statistici, producătorii autohtoni au reușit să bătătorească o cărare spre piața Uniunii Europene.

Năstase spune că unul din subiectele abordate a fost cel al propagandei, care este foarte dăunătoare pentru cetățeni, în opinia acestuia. Nu se cunoaște care ar fi motivul că s-a ajuns la acest subiect, dar se zvonește că vicepremierul rus ar fi cerut blocului ACUM, în schimbul susținerii, să anuleze legea antipropagandă.

La rândul său, lidera fracțiunii PAS a declarat că la aceeași întâlnire cu Dmitrii Kozak, s-a discutat necesitatea îmbunătățirii relațiilor economice și comerciale ale Republicii Moldova cu Federația Rusă.

loading...

Comments are closed.