Social

VIDEO // Exercițiu tactic la Aeroportul Internațional Chișinău: O aeronavă cu 122 de pasageri la bord a aterizat de urgență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Salvatorii și pompierii din cadrul IGSU au participat în cadrul exercițiului operațional-tactic care a fost desfășurat pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău în comun cu reprezentanții Serviciului securitatea zborurilor și calității al SRL „AVIA INVEST”.

Conform scenariului,  aeronava cursei B738 cu 122 de pasageri la bord a decolat de pe Aeroportului Internațional Chișinău spre orașul Istanbul, iar după  15 minute de zbor, echipajul a anunțat despre producerea unei situații excepționale în timp  ce unul dintre motoarele aeronavei a cedat. Echipajul avionului a luat decizia să aterizeze de urgență pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău.

În acest context, toate serviciile de urgență și instituțiile responsabile au fost înștiințate despre producerea situației de urgență. Imediat, la fața locului au fost îndreptate echipajele de salvatori și pompieri din cadrul IGSU, care au ajuns în cel mai scurt timp pe teritoriul aerodromului. Responsabilii Inspectoratului au preluat conducerea acțiunilor de intervenție.

Până la sosirea echipajelor IGSU, procesul de intervenție a fost coordonat de 2 echipe de salvatori și pompieri, angajați ai Aeroportului Internațional Chișinău cu implicarea echipajului de medici și altor servicii de suport. După aterizarea aeronavei improvizate, toate forțele implicate au simulat evacuarea sinistraților, acțiuni de răcire și de securizare a zonei.

Totodată, angajații IGSU au fost familiarizați cu teritoriul aeroportului pentru a ridica nivelului de cunoaștere a obiectivului strategic în caz de intervenții reale.

Astfel de exerciții sunt desfășurate sistematic pentru verificarea gradului de pregătire, reacționare în situații excepționale tehnogene și testarea modului de coordonare a acțiunilor de intervenție între forțele IGSU și echipele de salvatori și pompieri din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.

loading...

Comments are closed.