VIDEO: Fetiță nou-născută, găsită vie după ce a fost îngropată la 90 de centimetri sub pământ

Un caz incredibil a avut loc într-un sat din India, unde o fetiță care a fost îngropată la 90 de centimetri sub pământ a fost descoperită vie. Un sătean care trecea prin zonă a chemat autoritățile, iar micuța a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, relatează A1.ro.

Fetița, care abia venise pe lume, fusese pusă într-un vas, care a fost îngropat la aproximativ 90 de centimetri sub pământ. Când a fost scoasă, ea era vie, motiv pentru care a fost transportată de urgență la spital. Medicii sunt optimiști în ceea ce privește șansele ei de supraviețuire.

„Încercăm să-i găsim pe părinții bebelușului pentru că bănuim că ceea ce s-a întâmplat cu copilul a fost cu acordul lor”, a spus un reprezentant al poliției locale.

”Trebuie să fi ajuns cumva oxigen la ea, ca să supraviețuiască. Starea ei este bună, însă are o infecție la plămâni care s-a extins, însă suntem optimiști. Facem tot posibilul să o salvăm.”, a povestit unul dintre medicii care se ocupă de îngrijirea ei, potrivit Daily Mail.

Micuța a fost descoperită de un bărbat care tocmai se pregătea să-și înmormânteze fiica, el săpând un mormnt pentru ea. Motivele pentru care micuța ar fi fost îngropată este faptul că mulți dintre părinți consideră bebelușii de sex feminin o povoară, acolo discriminarea de gen fiind una dintre cele mai grave din lume.

De asemenea, bărbatul care a găsit-o speră ca micuța să supraviețuiască și să o adopte, mai ales că tocmai și-a înmormântat fiica.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share