VIDEO // Forumul Economic de la Moscova este o platformă ideală de dialog, susțin reprezentanții Partidului ”Renaștere”

Delegația Partidului ”Renaștere” a revenit din vizita de la Moscova, unde a participat la Forumul Economic Internațional al statelor membre ale Comunității Statelor Independente (CSI). Conform unui comunicat de presă emis de formațiune, delegația a avut drept obiectiv contracararea politicii de denunțare a acordurilor cu CSI promovată de actuala guvernare PAS, scrie sinteza.org

Reprezentanții Partidului ”Renaștere” au menționat că în ciuda relațiilor bilaterale tensionate și a presiunilor exercitate de către autoritățile de la Chișinău pentru distanțarea de Federația Rusă, au văzut în Forumul Economic Internațional de la Moscova o oportunitate deosebită de a consolida legăturile și de a iniția dialoguri constructive cu partenerii.

Delegația Partidului ”Renaștere” a utilizat fiecare ocazie pentru a-și promova agenda și pentru a stabili parteneriate cu reprezentanții din Rusia și alte țări estice membre ale CSI.

”Delegația partidului ”Renaștere” s-a întors de la Moscova, unde a participat la Forumul Economic Internațional al statelor membre CSI. Partidul pledează activ pentru menținerea și extinderea legăturilor strînse pe care Moldova le-a avut cu Rusia și alte țări membre ale asociației. Delegații s-au aflat în capitala Rusiei cu o misiune importantă: în ciuda politicii agresive a actualelor autorități moldovenești de denunțare a acordurilor cu CSI, să revigoreze și să întărească cooperarea cu aceste state. Evenimentul a devenit o platformă ideală pentru asemenea dialoguri. Partidul a avut ocazia să-și unească forțele și să stabilească contacte cu colegii din Rusia și alți parteneri estici ai Moldovei”, se arată în comunicatul formațiunii.

Total
0
Shares
Total
0
Share