Fostul președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș, susține că în decizia șefului statului de a acorda pază de stat actualului președintele al Curții Constituționale, Domnica Manole, apar multe semne de întrebare, transmite Telegraph.md
Potrivit juristului, situația este destul de neclară, deoarece nu sunt înțelese nici motivele pentru care s-a acordat pază, iar pentru decizia din 15 aprilie au votat trei judecători ai CC.
”De ce a fost asigurată cu pază doar Domnica Manole dar nu și ceilalți doi judecători? De ce nu s-a asigurat cu pază de stat toți judecătorii CC? Președintele țării dispune de acest drept de a acorda din inițiativă proprie”, a spus Pușcașu.
Juristul a declarat că cele peste patru decenii de activitate în sistemul de drept din Moldova, nu a avut nevoie niciodată de pază de stat, deși s-a aflat la intersecția intereselor nu doar politice, dar și oligarhice, și materiale.
”Niciodată nu am avut nevoie de pază, pentru că m-am străduit să procedez corect”, a menționat fostul magistrat la CC.
Victor Pușcaș susține că această situație este foarte suspicioasă și mai mult seamănă cu o provocare.
”Apar bănuieli că poate să fie și o provocare, pentru că doamna președinte al CC s-a jeluit că era filată cu ceva timp în urmă. Dar niciun fel de rezultate nu cunoaștem, cu ce s-a terminat? Dacă a avut loc această filare, dacă nu – a fost o provocare”, a declarat juristul.
Un alt fost președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a menționat că dacă procedez conform legii, a Constituției, nu poți să te temi de ceva și nu ai nevoie de pază.
”Doamna Manole în acest caz a început să-și demonstreze propria importanță. Nimeni nu are nevoie de doamna Manole, să o amenințe, să o persecute”, a declarat constituționalistul.
Citește și: ULTIMA ORĂ // A fost aprobată ordinea de zi a ședințelor parlamentare pentru următoarele două săptămâni