VIDEO // Ministrului Finanțelor explică de ce salariile deputaților vor crește cu 1400 lei, iar ale profesorilor – cu 316: Să avem respect față de demnitari

“Trebuie să avem un respect față de demnitari”. Astfel ministrul Finanțelor din Guvernul PAS, Dumitru Budianschi, a răspuns la întrebarea despre salariile deputaților, care în 2022 vor crește cu 7,7%, față de cele ale profesorilor, care vor fi majorate cu doar 5,6%. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Parlamentului, la care s-a dezbătut Legea bugetului de stat pentru anul 2022.

“Fiecare om are familie și au oportunități. (…) Dați să fim onești, să avem un respect față de demnitari, pentru că ei ocupă careva funcții, poartă responsabilități enorme, cu riscuri enorme și să nu venim pe ideea că iată un alt cineva merită nu mai puțin”, a răspuns Budianschi.

Potrivit proiectului legii Bugetului de Stat pentru anul viitor, salariul unui deputat va crește cu 1400 de lei și va ajunge la 19 500 de lei. Președintele țării, Maia Sandu, urmează să primească lunar cu 1500 de lei mai mult, adică 21 de mii de lei. Totodată, leafa unui profesor va crește doar cu 316 lei și va fi, în medie, 6000 de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share