VIDEO // Moldovean aflat în căutare de mai bine de 16 ani, reținut la Moscova

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, anunțat în căutare națională și internațională a fost extrădat ieri, 25 februarie, din Federația Rusă, pe cale aeriană. Acesta era anunțat în căutare de polițiștii din Cahul pentru evadare în anul 2004, din Penitenciarul nr. 5- Cahul, anterior fiind condamnat pentru viol, circulaţie ilegală de droguri, şantaj, deținere ilegală de arme şi muniţii.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație întreprinse de ofițerii Direcţiei combaterea criminalităţii organizate a Inspectoratului Național de Investigații și cu sprijinul reprezentantului plenipotențiar al Republicii Moldova în Biroul pentru coordonarea combaterii criminalității organizate şi altor infracțiuni periculoase pe teritoriul statelor-membre ale CSI, bărbatul a fost localizat în orașul Moscova, Federaţia Rusă.

La pedeapsa anterioară neexecutată, bărbatul riscă până la 3 ani de închisoare.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share