(Video) Momentul când Vladimir Putin îi cumpără o înghețată lui Erdogan, devenit viral pe net!

Cel mai nou avion de vânătoare Su-57 le-a fost prezentat preşedinţilor Rusiei, Vladimir Putin dar şi lui Taip Erdogan, aflat într-o vizită, marţi, la Moscova.

Aparatul de zbor a fost expus publicului la expoziţia MACS-2019. Apoi, şefului statului rus şi omologul său turc au mers să vadă şi alte exponate: avionul de vânătoare Su-35, helicopterul de clasă medie Ka-62 şi elocopterul greu Mi-38. Şi în acest aparat de zbor Putin şi Erdogan au intrat pentru a-l vedea din interior. După care au s-au îndreptat spre avionul-amfibie Be-200, transmite adevărul.ro

Spre final, Putin şi Erdogan au mâncat câte o îngheţată şi s-au urcat la bordul avionului rusesc civil MS-21.

Anterior Ankara a anunţat că ar putea să procure de la ruşi avione de vânătoare Su-35, asta după ce ea a fost exclusă de către Washington din programul F-35.

Turcia ar putea folosi sistemul rusesc antirachetă S-400 deja la începutul anului viitor, până atunci militarii turci urmează să fie pregătiţi de instructori ruşi. Ankara a anunţat, marţi, că a început a doua etapă de achiziţie a sistemului rusesc S-400, tranzacţie care a stârnit criticile Statelor Unite şi ale NATO.

Putin a declarat că a discutat cu Erdogan nu numai despre cooperarea militară, ci şi în domenii ca aeronautica şi spaţiului cosmic.

Erdogan a spus că Turcia îşi doreşte să crească volumul comerţului cu Rusia de 25 de miliarde de dolari în prezent, până la 100 de miliarde de dolari. Cei doi lideri au discutat şi despre situaţia din Siria, înaintea întâlnirii lor, la Ankara, în septembrie, cu preşedintele Iranului.

Total
0
Shares
Total
0
Share