VIDEO // Noi imagini dramatice din timpul arestării lui George Floyd: „Vă rog să nu mă împușcați, tocmai mi-am pierdut mama”

Noi imagini din timpul arestării lui George Floyd, bărbatul afro-american care a murit după ce un polițist i-a pus genunchiul pe gât, au fost făcute publice în cadrul procesului lui Derek Chauvin, fostul polițist acuzat de uciderea lui, relatează BBC, citat de Digi24.

În imaginile de pe camerele video de corp ale polițiștilor se vede cum Floyd îi imploră pe polițiști, spunând: „Nu sunt un om rău”.

De asemenea, imaginile îl arată pe Derek Chauvin cu genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de peste nouă minute, în timp ce bărbatul implora să nu fie rănit.

Chauvin, în vârstă de 45 de ani, care a fost dat afară din poliție, neagă acuzațiile.

Moartea lui George Floyd în 2020 a stârnit proteste în toată lumea la adresa brutalității poliției și rasismului.

Avocații apărării spun că vor susține la proces că Floyd, în vârstă de 46 de ani, a murit din cauza unei supradoze și a unei stări de sănătate precare, iar forța folosită a fost „rezonabilă”.

În cadrul procesului au fost arătate imagini de pe camerele de corp purtate de polițiștii Thomas Lane, J Alexander Kueng și Tou Thao. Camera lui Chauvin a căzut în timpul arestării și nu a înregistrat evenimentul.

În îmagini se vede cum Floyd le spune polițiștilor: „Vă rog să nu mă împușcați, tocmai mi-am pierdut mama”.

Apoi, Floyd este încătușat și continuă să vorbească cu ofițerii Lane și Kueng, spunând că nu opune rezistență și „va face tot ce i se spune”.

O luptă se pornește însă atunci când poliția încearcă să-l bage pe Floyd într-un vehicul, iar acesta începe să plângă și să se opună, spunând că este claustrofob și că suferă de anxietate.

Este momentul în care sosesc Chauvin și partenerul său, Thao.

În timp ce polițiștii îl pun la pământ, Floyd poate fi auzit chemându-și mama și spunând membrilor familiei că îi iubește.

Martorii încep să strige la polițiști să verifice pulsul lui Floyd și să nu mai stea pe el.

Christopher Martin, în vârstă de 19 ani, vânzător la un magazin din apropiere. a declarat instanței că a interacționat cu Floyd cu puțin timp înainte de arestarea sa.

El a spus că Floyd „părea a fi sub influența drogurilor”, deoarece s-a chinuit să răspundă la o întrebare simplă, dar era suficient de lucid pentru a putea purta o conversație. El l-a descris pe Floyd ca „prietenos și abordabil”.

În imaginile de pe camerele de supraveghere ale magazinului, Floyd poate fi văzut râzând și vorbind cu oamenii.

Martin a spus că i-a vândut lui Floyd un pachet de țigări și a primit o bancnotă contrafăcută ca plată. Martin spune că și-a dat seama că banii erau falși datorită culorii și texturii, dar că Floyd „nu părea să știe că e falsă”.

Martin i-a spus șefului său despre acest lucru, iar un alt angajat a sunat la poliție.

Tânărul, care a fost martor la arestarea lui Floyd, a declarat că se simte „vinovat”, deoarece „dacă nu ar fi acceptat bancnota, totul ar fi putut fi evitat”.

Charles McMillian, în vârstă de 61 de ani, a fost un alt martor care a vorbit miercuri la proces.

Pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere, McMillian pare să fi fost primul martor la scena arestării. El a declarat instanței că a vorbit cu Floyd, îndemnându-l să urce în mașina de poliție.

McMillian a spus că își amintește că s-a simțit „neajutorat” când a văzut incidentul. El poate fi auzit pe înregistrare spunându-i lui Chauvin: „E greșit să-i ții genunchiul pe gât”.

În timpul procesului, martorul a început să plângă.

Imaginile cu Derek Chauvin îngenuncheat pe gâtul lui George Floyd au fost urmărite în întreaga lume anul trecut, în luna mai. Moartea bărbatului a declanșat protestele masive Black Lives Matter în toată lumea,

Pentru mulți, moartea lui Floyd în custodia poliției a devenit un simbol al brutalității forțelor de ordine – în special împotriva afro-americanilor – și a stârnit demonstrații în masă în toată lumea.

În SUA, polițiștii sunt rar condamnați pentru decesele care se produc în timpul serviciului – asta dacă sunt acuzați.

Verdictul din acest caz va fi văzut ca un indiciu privind modul în care sistemul juridic american va trata în viitor decesele care au loc în custodia poliției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share