Actualitate

VIDEO // O femeie din raionul Ungheni a fost reținută după ce a furat portmoneul cu peste 15 000 de lei de la o bătrânică

Pinterest LinkedIn Tumblr

O femeie în vârstă de 44 de ani, originară dintr-o localitate din r. Ungheni, a fost reținută de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului Botanica, fiind suspectată de furtul unui portmoneu. Aceasta nu este la prima abatere, fiind judecată pentru infracțiuni analogice și circulația ilegală a drogurilor.

Cazul a avut loc la data de 16 iulie, polițiștii fiind sesizați de o femeie de 83 ani, comunicând că a fost deposedată de portmoneul în care se aflau mijloace bănești.   La fața locului, victima a comunicat forțelor de ordine că în timp ce ieșea din oficiul poștal, unde a primit pensia pentru două luni de zile, de ea s-a apropiat o femeie care s-a oferit să o însoțească până acasă.

Ulterior,  acestea au mers la cumpărături după care suspecta a însoțit bătrânica  până acasă.  În domiciliul, victima a depistat lipsa portmoneului în care se afla suma de 15 455 de lei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, suspecta a fost reținută și escortată la inspectorat, unde în cadrul audierilor aceasta și-a recunoscut vina.

Aceasta  este cercetată penal pentru furt,  iar pentru fapta comisă  riscă amendă în mărime de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.

Citește și: România menține Republica Moldova pe lista verde a statelor cu risc minim epidemiologic

loading...

Comments are closed.