VIDEO // O insulă, care a fost câștigată odată la un joc de poker, se vinde acum cu 17 milioane de dolari

O insulă privată, cu toate utilitățile, aflată în Marea Barieră de Corali este acum scoasă la vânzare. Insula Pumpkin, situată la 14 kilometri sau o plimbare de 30 de minute cu barca în largul coastei Queensland din Australia,  are o plajă privată, un golf plin cu stridii și mai multe locuri de cazare și facilități, relatează Digi24.ro

În prezent, insula este deținută de Wayne și Laureth Rumble, prin compania lor Sojourn Retreats, potrivit CNN.

„A fost locul ideal pentru a petrece carantina în timpul pandemiei”, a declarat cuplul pentru CNN Travel. „Este retras, intim și ai libertate totală de a te deplasa, de a fi afară … copiii noștri se jucau doar afară, pe plajă, iar viața a decurs normal pentru noi”.

Insula a fost listată pe piață cu suma de 25 de milioane de dolari australieni sau 17 milioane de dolari americani.

Pumpkin Island are cinci căsuțe de sine stătătoare pe plajă în care pot dormi până la 34 de oaspeți.

Pe lângă utilizarea energiei eoliene și solare, insula are un sistem de filtrare care transformă apa de ploaie în apă potabilă. Mai are și alte facilități care includ două bungalouri cu săli de jocuri și bibliotecă, un bar și o zonă de lounge, pistă pentru elicopter, dar și o barcă construită la comandă pentru 36 de pasageri.

Înainte de 1961, insula era o fermă de stridii care aparținea unui bărbat numit Snigger Findlay. „Un cuplu, Roger și Merle Mason, s-a îndrăgostit de Pumpkin Island, dar Snigger nu a vrut să o vândă. Așadar, atunci când Roger l-a provocat pe Snigger la un joc de poker, el a spus că, dacă va câștiga Snigger, va trebui să-i vândă insula lui Roger. Roger a câștigat și a cumpărat insula cu 60 de lire sterline”, spun soții Rumbles.

Soții Rumbles au cumpărat insula în 2003, cu 909.000 de dolari americani, după ce au văzut un articol în ziar. Cei doi spun că vând insula pentru că și-ar dori să se apropie de familia lor din Noua Zeelandă. „Ne-ar plăcea ca insula să ajungă la cineva care ar avea grijă așa cum am avut noi. Este un loc foarte special”, a mai spus cuplul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share