VIDEO // O tânără a fost urmărită de polițiști pe străzile Chișinăului. Care a fost motivul

Astăzi, inspectorii de patrulare au primit apel 112 precum că, pe strada Calea Orheiului din municipiul Chișinău un automobil de marca „Renault” se deplasează neadecvat pe traseu.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit, că la volanul autovehiculului se afla o tânără de 23 de ani. În timpul discuțiilor, de la femeie s-a simțit un miros puternic de alcool.

Conform procedurii, polițiștii i-au propus șoferiței să fie testată alcoolscopic, însă aceasta a refuzat, fapt ce i-a determinat să o conducă la Dispensarul narcologic pentru a-i fi prelevate probele biologice. Ajunsă la instituția medicală, femeia din nou a refuzat procedura și a manifestat comportament agresiv față de polițiști.

Deși șoferița a fost atenționată despre faptul că, pentru refuzul de la testarea alcoolscopică riscă a fi cercetată penal, iar pentru nesubordonarea cerințelor polițistului aflat în exercițiul funcțiunii urmează a fi sancționată contravențional, aceasta a continuat să se manifeste agresiv față de inspectorii de patrulare, împiedicându-i să-și exercite atribuțiile.

În timp ce polițiștii documentau cazul și așteptau o altă persoană să ia automobilul, tânăra a urcat brusc la volanul mașinii personale, tamponând polițistul care a încercat să o oprească și a plecat de la fața locului.

Polițiștii au urcat imediat în automobilul de serviciu, șoferița fiind stopată forțat, înainte de a comite o tragedie în trafic.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share