Candidatul independent Olesea Stamate și-a exercitat dreptul de vot la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, declarând că a votat pentru o Moldovă dreaptă și europeană.
„Astăzi am votat pentru o Moldovă în care oamenii sunt pe primul loc, pentru o țară europeană și dreaptă. Am votat cu încredere. Moldova are viitor și cred că acest viitor începe chiar acum. Fac îndemn către toți cetățenii cu drept de vot – mergeți și votați independent”, a spus Olesea Stamate.
Ea a precizat că a votat pentru schimbarea clasei politice: „Cred că putem rupe cercul promisiunilor compromise și putem construi un viitor mai bun care să înceapă azi. Am votat pentru copiii noștri – ca să aibă un viitor în Moldova. Am votat pentru o țară liberă și europeană, unde legea e dreaptă și oamenii sunt respectați.”
„Cred că un vot independent e votul care arată că nu ne mai lăsăm șantajați și că Moldova poate să meargă înainte cu demnitate. Fac îndemn către toți cetățenii cu drept de vot – mergeți și votați independent”, a conchis Stamate.