(video) Poliția a reținut patru traficanți de droguri într-un club de noapte din capitală

politia, gheorghe cavcaliuc, trafic de droguri

Patru bărbati cu vârste cuprinse între 23-28 de ani au fost reținuți fiind suspectați de comercializarea drogurilor în localurile din Chișinău. Aceștia vindeau pastile Ecstasy cu 500 de lei bucata. Informația a fost comunicată de către Gheorghe Cavcaliuc, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

În această dimineață, datorită bunei conlucrări între ofițerii Direcției antidrog si ai Direcției investigare a fraudelor economice din cadrul Inspectoratului național de investigații în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiul Chișinău oficiul Buiucani, au fost reținute patru persoane bănuiți de comercializarea a diferite tipuri de droguri: ecstasy, marijuana, pliculețe cu amfetamină alte droguri sintetice.

Au fost îndretate spre examinarea la Dispenserul Republican de Narcologie 15 persoane suspecte de consum al stupefiantelor. Polițiștii au ridicat 20 de plicuri cu droguri de diferite categorii, inclusiv 50 de pastile ecstasy la domiciliul unuia dintre bănuiți.

Menționăm că, cele 4 persoane sunt reținute pentru 72 de ore și dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Aceasta este a adoua operațiune antidrog în cluburile de noapte din capitală în ultimile 2 săptămâni, urmează documentarea și atragerea la răspundere a membrilor altor grupări criminale care practică astfel de activități ilegale.

Poliția Națională vine cu un îndemn către administrația și funcționarii cluburilor de noapte de a nu admite comercializarea substanțelor narcotice în incinta localurilor și la observarea unor astfel de cazuri, să sesizeze cel mai apropiat Inspectorat de poliție sau să telefoneze la 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share