(Video) Premierul Filip cere explicații: Cui aparţine nava sub pavilion moldovenesc, în care au fost descoperite 1.4 tone de cocaină?

pavel filip, pdm, guvernul republicii moldova

Poliţia spaniolă a interceptat o navă înmatriculată sub pavilion moldovenesc care se îndrepta spre Spania cu 1,4 tone de cocaină la bord. Subiectul a ajuns şi în atenţia prim-ministrului Pavel Filip care a cerut înăsprirea procedurilor de înregistrate a navelor. Potrivit premierului, în asemenea cazuri are de suferit imaginea Republicii Moldova, scrie publika.md. 

„Trebuie să recunoaştem că are de suferit imaginea ţării noastre. Am discutat şi mai înainte pentru că nu este primul caz când noi avem probleme cu navele care merg sub drapelul Republicii Moldova. Discutam şi despre acest regulament, despre procedura de obţinere şi înregistrare a navelor sub pavilion moldovenesc, cred că trebuie să revenim la acest lucru ca să ştim cu certitudine cine obţine acest drept. Din câte înţeleg nu este implicat Ministerul de externe şi poate din această cauză ne confruntăm cu asemenea probleme. Sunt multe speculaţii, pentru că cei care critică Guvernul au grijă să vină cu multe minciuni şi speculaţii. Deja am văzut că „Republica Moldova transportă droguri şi cocaină. Vreau să veniţi cu o explicaţie ce înseamnă o navă înregistrată sub pavilionul Moldovei”, a spus premierul Pavel Filip.
 
La rândul său, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici a declarat că proprietarul navei este o persoană originară din Georgia, iar nava a fost înregistrată conform procedurilor existente după primirea avizului pozitiv al Ministerului de Externe. Precedentul pavilion al acestei nave a fost Cipru.
 
„Această navă este înregistrată de căpitănia portului Giurgiuleşti. Proprietarul este compania River Shipping Trading and Cook, proprietarul fiind o persoană originară din Georgia. Precedentul pavilion al acestei nave este Cipru şi conform informaţiilor, nava a fost înregistrată conform procedurilor existente, a fost înregistrată doar după ce au primit avizul pozitiv de la Ministerul de Externe. Procedura a intrat în vigoare şi se foloseşte pe parcursul acestui an. Echipajul este format din cetăţeni ai Turciei, Ucrainei şi Georgiei. Imediat cum a venit informaţia de la organele de drept din Spania, căpitănia s-a implicat şi a oferit toată informaţia pe care o deţineau despre navă, despre companie, despre armator şi despre echipaj. Republica Moldova nu are nicio atribuţie de trafic de droguri, responsabilitatea deplină revine armatorului şi echipajului. Respectiv, Republica Moldova nu va fi sancţionată în acest caz în niciun fel”, a spus Gaburici.
 
Ministrul Economiei a explicat şi cum s-a desfăşurat procedura de înregistrare a acestei nave. „Ce ţine de procedura de înregistrare. Se verifică istoria navei, identitatea armatorului. Se aplică la Ministerul de Externe pentru avize şi abia apoi se face înregistrarea. Datorită faptului că nu au existat suspiciuni a fost permisă înregistrarea provizorie a acestei nave”, a declarat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii.
 
În final, premierul Pavel Filip a cerut să fie efectuate verificări detaliate şi, dacă este cazul, procedura de înregistrare a navelor să fie înăsprită sau chiar creată o nouă procedură conform rigorilor UE.

Total
0
Shares
Total
0
Share