(Video) Președintele Chinei a sosit în Rusia: Se deschide o nouă eră de prietenie între Beijing şi Moscova?

Președintele Chinei a sosit în Rusia: Se deschide o nouă eră de prietenie între Beijing şi Moscova, putin xi jingping, europa asia geopolitica, 

Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri la Moscova, într-o vizită menită să deschidă „o nouă eră” de prietenie şi să întărească parteneriatul economic între cele două ţări, într-un context de sancţiuni şi de război comercial cu Washingtonul.

Xi Jinping a declarat că este convins că această vizită va avea rezultate fructuoase. La sosirea pe aeroportul Vnukovo, unde a fost întâmpinat cu mare pompă, acesta a spus că vizita va încuraja dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze, un parteneriat global şi o interacţiune strategică într-o nouă eră.

Preşedintele Chinei a fost primit la Kremlin de omologul său Vladimir Putin, urmând să participe la o recepţie în onoarea sa şi la o serată la Teatrul Bolşoi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor între cele două state. La finalul discuţiilor, Xi Jinping şi Vladimir Putin urmează să semneze o declaraţie comună privind „întărirea relaţiilor, a parteneriatului global şi a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră”, relatează presa rusă.
Tradiţionala diplomaţie panda chineză va fi şi ea prezentă, Xi Jinping urmând să ofere grădinii zoologice din Moscova doi urşi panda. Joi şi vineri, preşedintele chinez va fi invitatul de onoare al Forumului economic de la Sankt-Petersburg.
 
Într-un context de tensiuni puternice cu Occidentul, schimburile comerciale între Rusia şi China au crescut cu 25% în 2018, atingând un nivel record de 108 miliarde de dolari. „Poziţiile Rusiei şi ale Chinei sunt foarte apropiate sau coincid în majoritatea dosarelor internaţionale, precum programul nuclear nord-coreean, conflictul din Siria, criza din Venezuela sau acordul nuclear cu Iranul, care vor face obiectul discuţiilor în timpul vizitei”, a declarat Iuri Uşakov, unul din cosilierii lui Putin.
 
Printre alte subiecte pe agenda discuţiilor figurează relaţiile Rusiei şi Chinei cu marile puteri occidentale, printre care şi Statele Unite.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share